Externe

Stoltenberg promite Ucrainei ajutor militar pe termen lung, dar fără trupe combatante

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a asigurat joi Kievul că va beneficia pe termen lung de ajutor militar şi financiar din partea Alianţei Nord-Atlantice în războiul cu Rusia, ajutor ce va fi concretizat la summitul NATO din iulie, dar nu va cuprinde şi trimiterea unor trupe aliate în Ucraina, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

„La summitul NATO şi în discuţiile pregătitoare ale acestuia vom dezbate cum să asigurăm că vom sprijini Ucraina atât timp cât va fi necesar”, a spus Stoltenberg în timpul primei sale vizite în Finlanda după ce această ţară a devenit membră a NATO.

El a promis de asemenea că aliaţii vor încerca în iulie, la summitul NATO de la Washington, să convină un angajament financiar pe termen lung care să garanteze Ucrainei previzibilitatea şi responsabilitatea de care are nevoie din partea aliaţilor ei în acest conflict.

Stoltenberg a estimat săptămâna trecută că ajutorul militar oferit Ucrainei de statele NATO trebuie să atingă cel puţin 40 de miliarde de euro pe an, atât timp cât va fi necesar în războiul cu Rusia, şi le-a cerut de asemenea aliaţilor “să împartă povara în mod echitabil” pentru finanţarea acestui ajutor.

În schimb, el a asigurat în declaraţia sa de joi că Alianţa nu are planuri de a trimite trupe în Ucraina, insistând că prioritatea NATO este de a stabili un cadru solid şi instituţionalizat în vederea susţinerii militare şi financiare a Kievului cât timp va fi necesar.

În acest sens, Stoltenberg a criticat din nou întârzierile în livrarea armelor şi muniţiilor promise Ucrainei, precum şi insuficienţa acestora. „În ultimele luni, am văzut unele lacune şi întârzieri în furnizarea ajutorului militar către Ucraina. Trebuie să ne asigurăm că aceasta nu se va repeta. Şi acesta este motivul pentru care lucrăm acum la stabilirea unei misiuni a NATO pentru Ucraina”, a mai spus secretarul general al NATO.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top