Struţocămila, Kant şi Politica Agricolă Comună

.. controversată. Opinii pozitive, dar şi critici acerbe. Criticism kantian sau semnal de alarmă?

Să fie vorba de un semn al vremurilor noastre – în care, noi, europeni, dorim schimbarea dar fără să ridicăm vreun deget şi suntem primii în a critica – sau ne aflăm într-adevăr în faţa unui mare bluf? Pentru creatorul mişcării Slow Food, Carlo Petrini, PAC „reprezintă o dezamăgire pentru cei care iubesc mediul înconjurător şi agricultura sustenabilă”. Într-un articol publicat în „La Repubblica”, el regretă pierderea unei „oportunităţi istorice”, prea multele compromisuri făcute statelor membre, deşi recunoaşte o reformă înfăptuită democratic! El vorbeşte despre „de-europenizare”, de gust amar. „Frankfurter Allgemeine Zeitung” arată cu degetul o „PAC care s-a colorat doar în verde…” şi speră apariţia unui „comisar care va lansa mai mult decât vorbe-n vânt”. A apărut deci o armată de euro-agriculturo-sceptici, care încearcă, înarmaţi cu argumente, de înţeles până la un punct, să demoleze culturile. Dar care culturi? Hai să recunoaştem că PAC este deocamdată doar un lot de pensule noi, tuburi noi de culoare, şi un şevalet proaspăt. Plus un manual cu instrucţiuni de implementat. Cel puţin aşa reiese din stilul administrativ propriu fantasticei maşinării europene. Un kit de supravieţuire care este doar jumătate din bagajul cu care plecase la drum comisarul.

Există o diferenţă între ce ne dorim şi ce se poate face în cursul unor negocieri foarte complicate cu 28 de state membre şi Parlamentul European. Din 2010, punctul de pornire, şi până acum, au existat etape, consultări cu europenii, ameninţări din partea unor state, detalii pe care nu le vom afla. Ce este preferabil? O reformă care schimbă multe (dar nu tot) – e pentru prima oara când fermele mici sunt recunoscute ca atare şi beneficiază de un sprijin dedicat, de modalităţi de plată simplificate; apariţia măsurilor pentru o agricultură durabilă, ecologică, 30% din fondurile pentru dezvoltare rurală mergând în această direcţie dar şi 30% din plăţile directe (subvenţii) etc. – sau nimicul. Involuţia.

Diavolul din detalii

Noua PAC reduce diferența dintre subvențiile primite de agricultorii din diferitele state membre ale UE, Estonia, Letonia, Lituania, România şi Portugalia beneficiind de o creştere în următoarea perioadă. Vor exista subvenţii specifice pentru tinerii şi noii fermieri. Măsuri pentru încurajarea înființării/dezvoltării organizațiilor profesionale și interprofesionale, iar pentru unele sectoare (lapte, carne de vită, cereale) se vor institui norme adaptate. Organizațiile profesionale vor putea încheia contracte de vânzare în numele propriilor membri. Lista ar putea continua… Întrebarea este însă dacă Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură se aştepta ca reforma sa să genereze atâta pasiune… dacă asumă faptul că ea nu va mulţumi pe toată lumea.

În noua PAC, cât la sută sunt idei proprii și cât sugestii venite din partea agricultorilor?   

Am avut în vedere, încă de la preluarea mandatului de comisar european, câteva teme mari: o politică agricolă care să ia în considerare diversitatea agriculturilor și nevoilor din Europa, o politică agricolă mai verde, care să încurajeze la nivel european practici agricole durabile, care să distribuie mai eficient și mai echitabil resursele publice, reducând diferențele de sprijin între fermieri, între regiuni, între state membre. Am reușit toate acestea menținând o politică agricolă comună, europeană, solidă, cu obiective comune, cu reguli comune, pe o piață comună, dar în același timp ținând cont de realitatea din teren, de diversitatea condițiilor de aplicare a unor măsuri.

Imediat după preluarea mandatului am inițiat o dezbatere publică prin care am redeschis practic politica agricolă comună către societate. Am ascultat propunerile agricultorilor dar le-am ascultat și pe cele ale organizațiilor de mediu, de dezvoltare locală, de consumatori, am implicat think-tank-uri, institute de cercetare, grupuri de reflecție, am primit mii de propuneri, mesaje din partea cetățenilor. Am spus de la bun început că PAC este o politică pentru agricultori dar aparține tuturor și că reforma trebuie să reflecte așteptările societății. Totodată, acest proces de ascultare a societății ne-a dat o bază solidă, legitimă, în negocierile care au urmat cu Consiliul de Miniștri și cu Parlamentul European. Aceste propuneri s-au regăsit în pachetul legislativ propus de Comisia Europeană, care în mod clar a fost mai ambițios decât rezultatul final al negocierilor, însă procesul democratic și diversitatea de opinii reflectate politic în Parlament și Consiliu și-au spus cuvântul. Vreau să vă spun că, în ceea ce mă privește, am utilizat la maximum gradul de permeabilitate la idei noi al celor două instituții implicate în procesul de codecizie legislativă.

Nu cred că cineva poate spune cât la sută din ideile din viitoarea PAC îi aparțin – au fost implicați foarte mulți oameni, foarte multe instituții, foarte multe organizații. Am dorit ca această reformă să se desfășoare într-un spirit participativ, transparent, democratic și cred că, în mare măsură, am reușit. De asemenea, mă bucur că, practic, toate ideile pe care le-am promovat se regăsesc în acordul politic final, asumate, cu o largă susținere, de Consiliu și de Parlamentul European.

Vă așteptați ca reforma politicii agricole comune să genereze atâta pasiune și atâta resentiment?  

Este o reacție foarte normală, pentru că viitorul agriculturii europene nu este o teorie abstractă. Este vorba despre ceea ce oamenii vor pune pe masă, despre diversitatea și calitatea alimentelor pe care le vor găsi în rafturi și în piețe. De asemenea, este vorba despre cum vor arăta zonele noastre rurale în următorii ani, despre ce fel de agricultură vom face și despre cine se va mai ocupa de agricultură în Europa. Știu că așteptările doritorilor de schimbare au fost și sunt mari, dar procesul de evoluție a PAC va continua, iar poarta către opinia cetățenilor a fost deschisă. E important ca această dezbatere societală, care este una esențială, să continue. De altfel, a fost și unul dintre obiectivele întregului proces de reformă. E important ca oamenii să reflecteze asupra acestor lucruri.

Noua politică agricolă comună creează oportunități fără precedent pentru fermele mici, adaptează ținta pentru fermele mari, deschide oportunități noi la scară europeană pentru tinerii fermieri, promovează o agricultură durabilă, o dezvoltare echilibrată a zonelor rurale, o alimentație diversă, de calitate, sănătoasă. Însă, viitorul agriculturii europene și direcția de evoluție depind în primul rând de alegerile pe care consumatorii le vor face în fața rafturilor. Reforma PAC duce agricultura europeană pe un drum al dezvoltării durabile, al diversității, al atenției față de mediu. Cât de departe  va merge pe acest drum depinde însă de fiecare dintre noi.

Vă asumați faptul că nu ați mulțumit pe toată lumea?  

Așteptările au fost mari și mi-am asumat acest lucru atunci când am lansat dezbaterea publică. Propunerile legislative făcute de mine au fost cât de exigente posibil pornind de la nevoile PAC și așteptările din afara sectorului. Încă de atunci, unii au spus că am mers prea departe atât cu înverzirea, cât și cu convergența subvențiilor. Alții, dimpotrivă, că nu am mers suficient de departe. După aproape doi ani de negocieri complicate, de confruntări de opinii, am ajuns la o decizie politică. Acordul a trecut fără niciun vot împotrivă în Consiliul de Miniștri și s-a bucurat de o largă susținere din partea grupurilor politice din Parlamentul European. Fiind rezultatul unor negocieri trilaterale, fiecare parte a obținut cât mai mult din ceea ce și-a dorit, dar, desigur, nicio parte nu a obținut tot ce și-a dorit. Acest rezultat deschide însă drumuri noi pentru Politica Agricolă Comună. Crucișătorul PAC are acum câteva motoare noi, trebuie să le mai rodeze o vreme până când ajunge la viteza de croazieră, dar a schimbat categoric direcția.