Helsinki a fost epicentrul politicii mondiale. Întâlnirea dintre președintele Statelor Unite și președintele Rusiei marchează un moment extrem de important pentru întreaga lume.
Citește și: Rusia, dincolo de fotbal
După două ore de discuții cu ușile închise, Donald Trump și Vladimir Putin au intrat într-un prânz de lucru cu consilierii lor.
Este știut că relațiile dintre Rusia și Occident au fost puternic tensionate de anexarea Crimeei în 2014.
Rusia este, de asemenea, acuzată de amestec în alegerile din 2016, o pretenție pe care o respinge cu tărie.
La finalul primului summit oficial dintre cei doi lideri au făcut declarații. Vladimir Putin, primul care a făcut declarații după summit, a precizat că dialogul cu președintele Trump s-a desfășurat într-o atmosferă deschisă.
„Discuțiile cu președintele SUA au avut loc într-o atmosferă deschisă. Cred că sunt utile și de succes. Am discutat despre perspectivele relațiilor dintre SUA și Rusia. Este clar pentru toți că relațiile noastre trec printr-o perioadă grea și aceste probleme care se desfășoară într-o atmosferă destul de grea nu au o cauză clară. Nu mai avem Războiul Rece, totul este de domeniul trecutului. S-au schimbat și lucrurile la nivel mondial. Acum și SUA și Rusia discută pe alte poziții. Vorbim despre stabilitate, despre siguranță în lume, vorbim despre evitarea crizelor la nivel local, despre problemele economice”, a declarat Vladimir Putin.
De asemenea, Putin a mai afirmat că siguranța mondială este preocuparea atât a Rusiei cât și a Statelor Unite.
„Putem să facem acest lucru doar unindu-ne forțele. Sper că vom putea face asta cu partenerii noștri. Avem o dorință de a îmbunătăți relațiile și să le ducem la un nou nivel de încredere. Ne preocupă siguranța mondială. E important să avem un dialog la nivel strategic. Avem o răspundere în privința înarmării nucleare. Consider că e necesar un dialog. Am dat o listă de propuneri concrete pe aceste teme. Considerăm că e nevoie să lucrăm în continuare împreună în lumea politică și economică, să vorbim despre situațiile periculoase în ceea ce privește rachetele nucleare, eliminarea înarmării nucleare și despre tematica trimiterii de arme în cosmos. Suntem pentru continuarea colaborării în domeniul securității și păcii mondiale. Oamenii de ambele părți lucrează cu specialiștii americani în domeniul siguranței”, a adăugat Putin.
Nici situația din Siria nu a fost uitată, iar președintele rus a afirmat că „soldații americani și ruși au colaborat în trecut și trebuie să colaboreze în continuare”.
„Am discutat despre crizele regionale. În ceea ce privește Siria, am decis să încercăm să facem pace în aceste zone. SUA și Rusia pot să preia conducerea în această temă și să colaboreze pentru a pune capăt crizei și să ajute refugiații să revină în țara sa. Soldații americani și ruși au colaborat în trecut și trebuie să colaboreze și în continuare”, a mai spus președintele Rusiei.
Vladimir Putin a spus că vor colabora la nivel economic, că vor se reinstaureze normalitatea culturală și a reiterat faptul că nu s-au amestecat în alegerile din SUA.
„Vom colabora și la nivel economic. Au fost peste 500 de reprezentanți ai afacerilor americane. Am fost de acord să avem un grup care să aducă la un loc afacerile rusești și americane pentru că ei știu mai bine cum să ajungă aceste afaceri de succes. Trump a menționat despre implicarea Rusiei în alegerile americane și am spus din nou că statul rus nu s-a amestecat și nu se va amesteca niciodată în afacerile americane interne, inclusiv în procesul electoral. Dacă există materiale, suntem gata să le analizăm împreună. E timpul să reinstaurăm normalitatea în domeniul cultural”, a spus președintele rus.
Președintele Donald Trump a lăudat Rusia și pe Vladimir Putin pentru organizarea Campionatului Mondial de Fotbal și a adăugat că vor să salveze problemele cu care se confruntă lumea trebuie găsită „o cale de a colabora”.
„Vreau să felicit Rusia și pe președintele Putin pentru treaba pe care au făcut-o la Campionatul Mondial. Am venit azi aici pentru a continua tradiția diplomației americane din cele mai vechi timpuri. Diplomația a fost preferabilă ostilității. E bine pentru întreaga lume. Neînțelegerile dintre cele două țări sunt cunoscute și președintele Putin și cu mine le-am discutat pe larg azi. Dacă vrem să salvăm problemele cu care se confruntă lumea, trebuie să găsim o cale de a colabora și să găsim interese comune. Am văzut momente când diplomația a fost lăsată pe masă. Vreau să lupt pentru pace decât să risc pacea în interesul politicii. Am discutat cu Putin despre implicarea rusească în alegerile noastre. Am vorbit mult despre asta. Am discutat despre proliferarea armelor nucleare”, a spus Trump.
Despre situația complexă din Siria, Trump a afirmat că „există potențialul ca împreună să salvăm sute de mii de oameni”. Mai mult decât atât, președintele american speră la prietenie, colaborare și pace.
„Trebuie să fim de acord că criza din Siria e una complexă. Există potențialul ca împreună să salvăm sute de mii de oameni. Am fost de acord ca reprezentanții consillilor de securitate să discute despre problemele pe care le-am discutat astăzi și să continue progresul de azi de la Helsinki. Am făcut primii pași către un viitor mai luminos. Suntem realiști, dar sperăm să realizăm o prietenie, o colaborare și pace. Cred că pot vorbi și în numele Rusiei când spun acest lucru. Întâlnirea noastră duce mai departe tradiția diplomației între Rusia și SUA spre binele comun. Cred că azi a fost o zi foarte constructivă. Ambele țări vor continua această discuție. Sunt convins că ne vom mai întâlni în viitor”, a mai spus Trump.















































