În a patra zi din luna iulie se sărbătorește Ziua națională a Statelor Unite ale Americii. Cunoscută ca Ziua Independenței, aceasta marchează aniversarea Declarației de Independență din 4 iulie 1776, față de Marea Britanie, semnată de 13 colonii de pe continentul nord-american și redactată de Thomas Jefferson, cel care avea să devină al treilea preşedinte al SUA.
Data de 4 iulie a devenit Ziua națională a SUA începând cu anul 1941, în timpul mandatului președintelui Franklin Delano Roosvelt (1933-1945).
Citește și:
VIDEO -De 4 iulie, Hans Klemm întărește mesajul de apropiere față de România a Statelor Unite
Denumirea continentului a fost dată după numele navigatorului Amerigo Vespucci, primul care a descris cu amanunte pamânturile descoperite.

Amerigo Vespucci a creat un sistem pentru calcularea longitudinii, descoperind circumferinţa Pământului cu o eroare de 80 de metri faţă de cifra corectă
AMERICAN DREAM. Visul lui Mihai Șora de a vizita America, îndeplinit cu ajutorul SUA
CNN a realizat un top al lucrurilor la care americanii exceleaza, comparativ cu alte popoare.
Saluturile exuberante
“Ahoy!”, “Aloha!”, “Hey!”, “Hola!”, “Howdy!”, “Hiya!”, “Ho there!”, “Well, look who it is!”, “What's happenin'?!”, “'Sup!”, “Yo!” sau “Hello!” sunt doar cateva dintre saluturile cu care te poate intampina un american.
Derby-urile
Chiar daca isi trage denumirea de la un oras englez, derby-ul este inca unul dintre lucrurile pe care americanii si le atribuie pe buna dreptate.
Asta deoarece inca din anii '50, Statele Unite organizeaza tot felul de concursuri, pornind de la cursele de cai si ajungand pana la intrecerile sportive cu masini din zilele noastre.
Berea
Ceea ce ii diferentiaza pe americani de restul natiilor consumatoare de bere este calitatea si modul de imbuteliere. In plus, Statele Unite este tara care are cel mai mare numar de fabrici de bere din lume.

Canioanele
Multitudinea formatiunilor geologice face ca peisajele de pe teritoriul american sa includa forme de relief dintre cele mai diverse.
Bucataria
Universul gastronomic american este aproape la fel de divers ca restul culturilor care se intalnesc in aceasta tara: placinte, salate si burgeri, dar si dulciuri pe care le indragim cu totii, America ne-a oferit mai multe specialitati decat ne-am fi inchipuit.

Cookies sunt biscuiții americani pe care copiii îi lasă pentru Moș Crăciun sub bradul împodobit
Sporturile
Daca ar fi sa lase canadienilor hockey-ul, americanilor le mai raman trei sporturi specifice: baseball-ul, fotbalul american si baschetul.
Filmele
Cinematografia din Statele Unite (de multe ori, în general, menționată ca Hollywood) a avut un efect profund asupra cinematografiei din întreaga lume încă din secolul al XX-lea.
Citește și:
RECORDURI GEOGRAFICE
Triunghiul Bermudelor este locul producerii unui enigmatic fenomen natural. În spatiul marin, de forma triunghiulara, dintre Insula Bermude, Insula Puerto Rico si Peninsula Florida actioneaza forte insolite, electromagnetice sau de alta natura

În localitatea Browning s-a înregistrat cea mai mare variatie diurna (într-o singura zi) de temperatura (55,5°C). Situata în NV S.U.A. (statul Montana), la poalele rasaritene ale Muntilor Stâncosi, pe râul Marias, Browning a cunoscut în 24 de ore (23-24 ianuarie 1916) o scadere brusca a temperaturii aerului de la +6,7°C la -48,8°C

Holt – orasel din SUA, în NV statului Missouri – este localitatea cu cea mai mare cantitate de precipitatii din lume înregistrate într-o ora: 305 mm (iunie 1907)

Carlsbad Caverns este pestera cu cea mai mare sala: 1,2 km lungime, 200 m latime si 87 m înaltime. Este situata în SV SUA (statul New Mexico), în Muntii Guadelupe

Deep Bay este cel mai mare crater meteoric. Situat în provincia canadiana Saskatchewan, craterul a fost descoperit pe baza unor fotografii aeriene executate în anii 1956-1957. Diametrul sau este de l3,7 km.

Death Valley este o depresiune desertica în sud-vestul SUA în care a fost înregistrata cea mai ridicata temperatura pe termen lung: 48,9°C la umbra timp de 43 de zile consecutiv

Landscape Arch este cel mai lung pod natural (88 m), situat în sud-estul statului Utah (SUA). Înaltimea maxima este de 32 m, iar latimea minima este de 1,82 m. Din 1958 nu s-a mai permis accesul pe pod, spre a-l feri de degradare

Golden Gate, simbolul orasului San Francisco, este unul dintre cele mai lungi poduri suspendate ale lumii: 2,7 km în lungime. Mai bine de 20 de ani a detinut recordul celei mai mari deschideri suspendate din lume: circa 1 280 între turnurile înalte de 227 m, sustinute de cabluri de 91 cm în diametru

Soseaua Panamericana este cea mai lunga cale rutiera din lume(15 000 km) ce strabate cele doua continente americane, pe latura vestica, spre Oceanul Pacific; are trei sectoare: Alaska Highway(Fairbanks – Seattle), autostrada pacifica (Seattle – Tucson); Panamericana strabate Mexicul, tarile din America Centrala si de Sud (pâna la Puerto Montt, în Chile

Catskill Mountain este cel mai mare tunel. Situat în NE Statelor Unite, tunelul are un diametru de 4,1 m si contribuie la alimentarea cu apa a metropolei new-yorkeze. Constructia acestei uriase conducte s-a desfasurat între anii 1937 si 1944

Mississippi ocupa locul I ca lungime din America si locul III între fluviile globului. Masoara 6 429 km de la izvoarele afluentului Missouri (3 950 km) si este fluviul cu cele mai multe modificari ale cursului din lume















































