THAAD. Arma strategicǎ din spatele încrederii

Emiratele Arabe Unite au făcut, în ultimul deceniu, pași uriași pentru a-și consolida securitatea, investind constant în tehnologie militară de ultimă generație. În centrul acestei strategii se află sistemul american THAAD – Terminal High Altitude Area Defense – considerat unul dintre cele mai avansate scuturi antirachetă din lume. 

• Veştea, primul mesaj către liberali: Nu e o amenințare!
• Tomac „ne-a îmbrățişat” şi-a plecat. Liberalul Adrian Veştea, nominalizat de Nicuşor Dan. Bolojan: Un act ostil, o încercare de a rupe PNL
• Simona Halep s-a retras. „Nu regret nimic și vreau doar să mulțumesc vieții și universului pentru tot ceea ce am primit”
• Acum 3 ani, România avea cea mai ieftină benzină din Europa. Azi e la nivelul din cele mai scumpe state membre UE
• Proiect. Șefii instituțiilor care nu acționează pentru recuperarea prejudiciilor constatate de Curtea de Conturi riscă închisoare până la cinci ani

În 2015, Emiratele au devenit primul stat din lume care a primit o baterie THAAD în cadrul unui program de vânzare militară externă al SUA. A fost o premieră care a confirmat statutul Emiratelor ca partener strategic de prim rang și a marcat începutul unei noi etape în arhitectura lor defensivă.

Costurile pentru o baterie THAAD sunt estimate, potrivit unui document emis de American Enterprise Institute (AEI) în septembrie 2025, la 2,73 miliarde de dolari pentru achiziție, incluzând 192 de interceptori, la care se adaugă 32,5 milioane de dolari anual pentru operare și mentenanță.

Ce este THAAD și de ce contează

Sistemul a fost conceput ca un scut mobil, capabil să intercepteze rachete balistice în ultimele secunde ale zborului lor, la altitudini care pot ajunge până la 150 de kilometri. În loc să folosească explozibil, THAAD neutralizează ținta prin impact direct, folosind tehnologia hit‑to‑kill.

În spatele acestei performanțe se află o combinație de elemente care lucrează împreună ca un organism bine coordonat:

• Interceptorii, proiectați să atingă viteze extreme, pot lovi rachete chiar și în afara atmosferei.
• Radarul AN/TPY‑2, considerat unul dintre cele mai avansate radare din lume. Acesta folosește sistemul Army Navy/Transportable Radar Surveillance (AN/TPY‑2) pentru a detecta și urmări rachetele inamice la distanțe cuprinse între 870 și 3.000 km. Acest radar poate fi dislocat în două moduri: în modul forward‑based (FBM), în care detectează rachetele în faza de ascensiune pentru a furniza date altor elemente ale sistemului de apărare antirachetă, și în modul terminal (TM), în care oferă date de urmărire și angajare pentru interceptările THAAD din faza terminală.
• Lansatoarele mobile permit repoziționarea rapidă a sistemului, în funcție de evoluția riscurilor. Lansatorul este construit pe un camion tactic greu cu mobilitate extinsă (HEMTT) cu 4 axe. Fiecare lansator transportă până la opt interceptori, găzduiți în containere de lansare cu o lungime de 6,6 metri și o greutate de 1.044 kg fiecare. O baterie THAAD tipică include șase lansatoare, iar reîncărcarea fiecăruia poate dura până la 30 de minute.
• Sistemul de comandă și control integrează toate aceste componente într-o rețea defensivă coerentă.

Acest nivel de tehnologie oferă Emiratelor un strat superior de protecție, completând sistemul MIM‑104 Patriot, conceput pentru a intercepta aeronave și rachete balistice la altitudini mai joase. Împreună, aceste sisteme formează ceea ce planificatorii din domeniul apărării descriu drept o arhitectură stratificată de apărare antirachetă, oferind operatorilor mai multe oportunități de a intercepta o amenințare înainte ca aceasta să atingă solul.

Interceptorul THAAD are o lungime de 6,2 metri, un diametru de 0,4 metri și o greutate de 662 kg la lansare. Este alcătuit dintr-un propulsor monostadiu cu combustibil solid și un vehicul kinetic de lovire (kill vehicle) alimentat cu combustibil lichid. Propulsorul este construit din fibră de carbon și folosește combustibil solid pe bază de HTPB (hydroxyl-terminated polybutadiene), fiind controlat printr-un sistem de deviere a jetului și stabilizat de un flare posterior extensibil. Vehiculul de lovire este realizat din materiale compozite și utilizează un senzor infraroșu montat pe cardan pentru a urmări ținta în faza terminală. După ce propulsorul principal îl apropie de țintă, vehiculul de lovire se separă și folosește micropropulsoare cu hidrazină pentru a efectua manevrele finale pe traiectorie.

Programul THAAD a prins contur în Statele Unite la începutul anilor ’90, într-o perioadă în care Washingtonul căuta soluții pentru a contracara noile generații de rachete balistice. Dezvoltarea a fost încredințată companiei Lockheed Martin, iar inginerii americani au lucrat aproape un deceniu – între 1992 și 1999 – la proiectarea unui sistem capabil să intercepteze rachete la altitudini la care alte tehnologii nu puteau ajunge.

Primele teste majore au avut loc la începutul anilor 2000, iar după o serie de îmbunătățiri și evaluări operaționale, THAAD a intrat oficial în serviciu în 2008. De atunci, producția continuă, iar sistemul este livrat atât armatei americane, cât și unor aliați selectați, în funcție de contextul geopolitic și de nivelul de încredere strategică.

Precizia sistemului a fost demonstrată în numeroase teste, dar și în situații reale, inclusiv în regiunea Golfului, unde amenințările balistice sunt o realitate constantă. Faptul că THAAD a fost folosit operațional și a confirmat performanțele din testele de laborator i-a consolidat reputația de sistem de încredere, capabil să protejeze atât infrastructuri critice, cât și zone dens populate.

Emiratele se află într-o regiune marcată de tensiuni geopolitice, de proximitate față de Iran și de riscuri balistice, iar sistemul THAAD le oferă:

• Intercepție la mare altitudine, înainte ca rachetele să se apropie de zone populate.
• Integrare cu sistemele americane, ceea ce permite o apărare coordonată regională.
• Un avantaj tehnologic major, consolidând poziția Emiratelor ca stat cu una dintre cele mai avansate arhitecturi defensive din lume.

Potrivit Lockheed Martin, THAAD a devenit „o piatră de temelie” a apărării antirachetă a Emiratelor, contribuind la stabilitatea regională și la încrederea strategică a statului. 

Câte țări folosesc THAAD 

Deși este un sistem extrem de performant, THAAD nu este exportat pe scară largă. Statele Unite îl oferă doar unui număr foarte mic de parteneri strategici, atunci când există un nivel ridicat de încredere politică și militară. Exclusivitatea îi amplifică valoarea: nu este doar un scut antirachetă, ci și un indicator al relațiilor privilegiate cu Statele Unite.

În prezent, doar câteva state îl operează sau îl găzduiesc:

• Statele Unite – singurul utilizator la scară largă și principalul operator al sistemului.
• Emiratele Arabe Unite – primul client internațional și primul stat care a folosit THAAD în condiții reale de luptă.
• Coreea de Sud – unde sistemul este desfășurat pentru a contracara amenințările balistice ale Coreei de Nord.
• Israel – nu îl operează direct, dar găzduiește temporar baterii americane THAAD în misiuni de întărire a apărării regionale. Sistemul a fost folosit și în timpul conflictului dintre Statele Unite, Israel și Iran, desfășurat între 13 și 24 iunie 2025. În acea perioadă, SUA și Israel au atacat mai multe obiective militare și nucleare iraniene, iar Iranul a răspuns lansând rachete spre Israel. Un studiu arată că aproape jumătate dintre interceptorii folosiți pentru a opri rachetele iraniene au fost interceptori THAAD. În total, au fost lansate 92 de astfel de interceptoare, dintr-un stoc estimat la 632. Refacerea acestui stoc ar putea dura între trei și opt ani, deoarece fiecare interceptor costă aproximativ 12,7 milioane de dolari.

Potrivit Agenției pentru Apărare Antirachetă (MDA), armata americană dispune în prezent de opt baterii THAAD active, dintre care două sunt dislocate permanent în Guam și Coreea de Sud, alte două operează în UAE și una în Arabia Saudită.

În aprilie 2019, Statele Unite au dislocat temporar un sistem THAAD la baza Deveselu, în România, pentru a sprijini apărarea antirachetă a NATO în perioada lucrărilor programate de modernizare la sistemul permanent Aegis Ashore. Sistemul a fost operat de aproximativ 100 de soldați ai armatei americane și a fost retras în august 2019.