Turcia: opoziția a câștigat alegerile locale, dar Erdogan rezistă

Alegerile municipale care au avut loc la 31 martie în Turcia sunt la fel de semnificative ca și cele din 1994, care au coincis cu lansarea lui Recep Tayyip Erdoğan în politică. Doar că, ar reprezenta acum o ruptură politică între populația secularistă și președinte. Aceasta pare să fie teza dominantă a relatărilor despre Turcia.

Câteva cifre

Dacă încercăm să abordăm alegerile municipale din Turcia cu un pic de cumpătare, vom putea observa că partidul lui Erdogan, AKP, a ajuns să controleze cu 15 orașe mai puțin decât a avut înainte de vot. Acum deține primăria în 24 din cele 81 de municipalități ale Turciei.

Opoziția, a luptat de pe poziții inegale în competiția electorală, fiind acuzată că reprezintă o presupusă amenințare existențială la adresa țării, dar merită reținut că în Turcia democrația și totalitarismul se află într-un echilibru interesant, la fel cum și secularismul cu islamul, opțiunea pro-Rusia cu opțiunea pro-NATO.

La Istanbul, candidatul opoziției, Ekrem İmamoğlu – CHP (Partidul Popular Republican), l-a devansat pe Murat Kurum din AKP (partidul lui Erdogan), situația fiind similară și la Ankara, unde Mansur Yavaş a fost reales de peste 60% dintre votanți. Afară de acestea, marile orașe care s-au mutat în opoziție au fost İzmir, Adana, Antalya și Mersin. Împreună, aceste orașe, inclusiv Istanbul, reprezintă 60% din populația Turciei și aproximativ 62% din PIB-ul acesteia.

Opoziția (CHP) a câștigat așadar 35 de municipalități, față de 21 câte avea inițial. Președintele Erdoğan a recunoscut pierderile electorale ale AKP, dar a spus că acestea vor marca „nu un sfârșit pentru noi, ci mai degrabă un punct de cotitură”, adăugând că va corecta greșelile și va remedia deficiențele.

Iar acestea, par să nu se refere neapărat la așa-zișii seculariști, kemaliști sau democrați, ci mai curând la partidul ultranaționalist MHP (Mișcarea Naționalistă), condus de Devlet Bahçeli. Într-adevăr, MHP începe să fie perceput ca un mai fervent susținător al islamului și a liniei tradiționaliste. Erdogan și Bahçeli au alcătuit Alianța Populară, unde s-au sprijinit reciproc.

Acum, însă, lucrurile par să se complice din punct de vedere electoral, căci o parte dintre votanții AKP par să fi prins gustul mai radical al MHP, fără să considere că l-ar fi trădat în vreun fel pe președintele Erdogan. Cel mai bine s-a observat acest gen de vot în cazul consiliilor locale. În schimb, se poate spune că nu au fost multe voturi încrucișate între blocurile electorale (putere/opoziție).

Fostul ministru al Mediului, Murat Kurum, susținut de președintele Erdogan, a pierdut la mustață fotoliul de primar al Istanbulului / Foto: X

Indiferent de pierderile suferite, probabil că Erdogan mai controlează cca. 35% din orașele Turciei. Nu e tocmai imaginea unei catastrofe, așa cum acreditează peste tot presa. În fond, la aceste alegeri au participat peste o duzină de partide.

Epoca Atatürk nu se întoarce deocamdată

Ekrem İmamoğlu: „Ziua de astăzi marchează un moment esențial nu doar pentru Istanbul, ci și pentru democrația însăși. Pe măsură ce sărbătorim victoria noastră, trimitem un mesaj răsunător lumii: declinul democrației se încheie acum. Istanbulul este un far de speranță, o dovadă a rezistenței valorilor democratice în fața autoritarismului în creștere. Triumful nostru reprezintă ecoul spiritului înființării Republicii noastre de către Mustafa Kemal Atatürk, inspirând celor aflați sub regimuri opresive o viziune a libertății și egalității.”

După un astfel de discurs, ai spune că primarul tocmai a câștigat conducerea țării, că va da legi noi, în fond: „declinul democrației se încheie acum”.

Pentru cei care cred că pierderea Istanbulului de către Erdogan înseamnă o întoarcere la kemalismul de bază, nimic mai fals! Epoca aceea a dispărut probabil pentru totdeauna. Iar Ekrem İmamoğlu, provine dintr-un mediu similar cu al lui Erdogan, dintr-o familie foarte conservatoare din Trabzon.

Stânga a învățat că dreapta nu aduce sharia, iar acum este timpul ca și dreapta să învețe că nici stânga nu va aduce kemalismul înapoi. Defalcarea demografică a voturilor sugerează că AKP nu mai beneficiază de sprijinul tinerelor generații. Dar, vestea interesantă este că nici opoziția.

Victoria opoziției sau neînțelegeri în tabăra conservatoare?

Turcia se află în mod oficial într-o recesiune, inflația fiind în jur de 20% anual și șomajul în jur de 14%. Situație în care, în mod evident, unii vor căuta o soluție electorală a problemelor pe care le au, în special tinerii neangajați, cei pe care măsurătorile sociologice îi arată ca îndepărtându-se de AKP și de linia Erdogan.

Gulistan Sonuk, noul primar al al Batmanului populat de kurzi, unde kurzii islamişti suniţi deţin puterea în mod tradiţional / Foto: X

Pe de altă parte, Turcia are trei blocuri electorale majore. Kurzii conștienți din punct de vedere etnic, Anatolia conservatoare și regiunile de coastă, care sunt mai deschise către Occident, la fel cum Ankara și Istanbul rămân cosmopolite. Aceste trei blocuri sunt separate prin preferințele lor legate de stilul de viață, de ideologie, relație cu Islamul și, pentru că e pe agendă, abordarea lor față de problema kurdă.

Nici rezultatele viitoarelor alegeri nu vor putea scăpa de această împărțire pe blocuri, discuția efectivă fiind dacă politicile identitare promovate de AKP vor prima sau nu preferințelor pragmatice. Rămâne de văzut dacă susținătorii AKP (așa-zișii defavorizați din orașe, care beneficiază de asistență socială etc. etc.), își vor schimba sau nu loialitatea odată ce municipalitățile vor fi controlate de opoziție. Dar aceasta este arhicunoscuta ipoteză a propagandei (votantul care se vinde pe doi mici sau 1 kg de mălai – la noi).

Cam puține noutăți pentru a sugera că a început o nouă eră în politica turcă! Singurul lucru sigur este că alegerile au scos la iveală un politician relativ necunoscut – Ekrem Imamoğlu – care pare să intre în plină forță în politică națională. Sau poate va prefera să rămână doar primar.

Așadar, ceea ce vedem este doar o victorie de circumstanță a opoziției. Teza că cei care sunt dependenți de ajutoarele sociale își vor reconsidera fidelitățile din cauză că de acum primarii opoziției le vor oferi, rămâne cel puțin discutabilă. Iar că Turcia revine la kemalism, este în cel mai fericit caz o exagerare propagandistică.