După o pauză de şapte ani, Ucraina şi România au reluat dialogul interguvernamental în domeniul dezvoltării transportului, turismului şi relaţiilor bilaterale în alte sectoare economice.

Politică

Ucraina şi România au reluat dialogul interguvernamental

Cele două părţi au evidenţiat îndeosebi perspectivele de cooperare în dezvoltarea transportului de mărfuri prin intermediul sistemului naval, transmit agenţiile de presă Liga.net şi Interfax.

Prima reuniune a Comisiei româno-ucrainene pentru colaborare economică, industrială, ştiinţifică şi tehnică a avut loc miercuri, 11 aprilie, la Kiev, după cum relevă un comunicat al serviciului de presă al cabinetului ucrainean de miniştri.

Partea ucraineană a fost reprezentată în cadrul acestei comisii de ministrul adjunct pentru infrastructură Konstantin Efimenko. Delegaţia română a fost condusă de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Eusebiu Pistru.

Cu această ocazie, părţile au convenit să coopereze în special în domeniul transporturilor. Ucraina şi România au subliniat perspectivele de cooperare în cadrul coridorului TRACECA şi dezvoltarea traficului de mărfuri prin sistemul de feriboturi.

În plus, având în vedere impulsionarea transportului rutier de mărfuri în 2011, părţile au convenit şi asupra liberalizări pieţei de transport rutier.

De asemenea, Kievul a informat partea română cu privire la propunerea sa în ceea ce priveşte autostrada din jurul Mării Negre pe segmentul ucrainean, părţile convenind ca următoarea discuţie asupra acestui subiect să aibă loc în formatul Ucraina-România-Republica Moldova.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top