Deputatul Alin Apostol susține că noul USL a introdus pe șest un amendament prin care se măresc salariile angajaților din cancelaria prim-ministrului
Foto: Facebook
Actual

Un deputat USR acuză coaliția guvernamentală că „joacă alba-neagra cu banii publici”

Deputatul USR Alin Apostol acuză coaliția guvernamenrală de creșterea cu 15% a salariilor angajaților din Cancelaria prim-ministrului.

Apostol susține că în timpul ședinței comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a fost introdus un amendament „nediscutat și neanalizat” care se referea la majorarea salariilor celor din cancelaria premierului. Subiectul de discuție, potrivit deputatului USR, era cu totul altul: creșterea salariilor celor din Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC).

„Funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul Cancelariei Prim-ministrului și Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică li se aplică prevederile pct. 3 al notei finale de la Cap. I lit. A pct. I al Anexei nr. VIII și, respectiv, cele ale pct 3 al notei finale de la Cap. II lit. A pct. I al Anexei nr. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.”, se arată în amendamentul la care face referire Alin Apostol.

Alin Apostol acuză coaliția că „joacă alba-neagra cu banii publici”.

Vă prezentăm textul integral al postării deputatului Alin Apostol.

„Pe nepregătite, ne-am trezit cu un amendament nediscutat și neanalizat, vârât direct pe gât chiar in timpul desfășurării comisiei. Subiectul zilei erau cu totul altul: creșterea salariilor celor din Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC). Ne-am trezit cu un amendament direct pe ecrane, care ….ce să vezi…propune si altceva: creșterea salariilor angajaților din Cancelaria Prim-Ministrului cu 15%.

Iată amendamentul ce ne-a apărut pe ecrane, fix în timpul Comisiei:

Funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul Cancelariei Prim-ministrului și Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică li se aplică prevederile pct. 3 al notei finale de la Cap. I lit. A pct. I al Anexei nr. VIII și, respectiv, cele ale pct 3 al notei finale de la Cap. II lit. A pct. I al Anexei nr. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

La momentul asumării acestui amendament: PSD-PNL-UDMR și AUR au spus ca susțin si am fost întrebați: USR ce face?

Mi s-a părut bizară maniera cum a fost impus acest amendament și mai ales apariția Cancelariei Prim-ministrului pe lângă DNSC. În calitate de secretar al comisiei, am decis că USR nu susține și am votat împotriva lui.

Temerile mi s-au confirmat, când după votul amețitor, descopăr la pct. 3 al notei finale (de la Cap. II lit. A pct. I al Anexei nr. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017″) următoarele: “…beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.”

Așa se nasc legile, oameni buni. Lansezi măriri de salarii pentru o anumită categorie protejată politic, creezi o atmosferă amețitoare și cine pică-n plasă…pică. Vorbim de bani publici și de creșteri salariale pentru executiv. În mod normal, cheltuielile asumate de stat trebuie să fie bine gândite, conforme legii responsabilității fiscal bugetare și însoțite de avizul consiliului fiscal. Dar acest USL joacă alba-neagra cu banii publici.”, scrie Apostol pe Facebook.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top