Un judecător le-a scris colegilor: „Nu ne solidarizăm pentru cetățeni, ci doar pentru privilegiile noastre!”

Judecătoarea Florica Roman de la Curtea de Apel Oradea transmite un mesaj colegilor săi de breaslă cu privire la justiţia de astăzi, din perspectiva justiţiabilului, nu a judecătorului. O lectură demnă de parcurs. 

Această iniţiativă, a Floricăi Roman, vine în urma perioadei de foc prin care trece justiţia din România, când unii judecători şi procurori se opun modificării Legilor Justiţiei, alții le suțin, iar ministrul Justiţiei este acuzat că doreşte sa ştirbească independenţa magistraţilor prin modificarea legilor care le taie din beneficii.

Iată ce scrie Florica Roman într-un apel disperat către colegii ei:

„Stimaţi colegi judecători,

Constat că v-aţi mobilizat exemplar pentru ca legile justiţiei să nu se schimbe, apreciind că sutele de propuneri făcute de MJ, CSM şi chiar de către dumneavoastră sunt inutile şi nu merită nici măcar dezbătute.

Aţi ales, în schimb, să susţineţi majoritatea din CSM formată din procurori şi o parte dintre judecători, apreciind că este firesc că membrii CSM să îşi schimbe votul peste noapte.

De data aceasta vă scriu, nu atât în calitate de coleg judecător, cât mai ales în calitate de cetăţean care, prin forţa împrejurărilor, a fost la un moment prins între senilele sistemului judiciar de represiune, sistem al cărui statu quo vă mobilizaţi să îl apăraţi clamându-i “independenţa” câştigată în ultimii ani.

Ca să înţelegeţi justiţia pentru a cărei «încremenire in proiect» v-aţi mobilizat, o să vă descriu mai jos cum se vede justiţia de partea cealaltă a barei, din partea cetăţeanului care intră în contact cu noi:

Este justiţia în care trebuie să îţi dovedeşti nevinovăţia şi nici unul dintre cei ce vorbesc în numele nostru nu a respins categoric o astfel de aberaţie juridică, inspirată din dreptul sovietic. Mulţi sunteţi tineri, unii născuţi chiar după 89, iar în şcolile de drept actuale nu se predau noţiuni despre dreptul sovietic, pentru a şti pe ce s-a fundamentat justiţia românescă după 1948. E bine să ştiţi însă că această concepţie, a «dovedirii nevinovăţiei» , este de inspiraţie stalinistă, deoarece în dreptul sovietic nu exista prezumţia de nevinovăţie, fiind de neconceput pentru Stalin ca, odată ce organele de represiune puneau ochii pe un om, acesta ar putea fi nevinovat.

Este justiţia în care autorizarea pe bandă a mandatelor de supraveghere tehnică de către judecătorii de drepturi şi libertăţi, prin care se violează dreptul la viaţa privată al cetăţenilor, a devenit un fapt curent, o banalitate.

Este justiţia în care cetăţenii află din presă că sunt cercetaţi penal, iar presa primeşte “pe surse”, informaţii din dosarul împotriva lor la care cei anchetaţi nu au acces. Multe dintre aceste informaţii ţin de viaţa privată şi nu au altă relevanţă decât aceea ca procurorii să-l zdrobească pe cel cercetat cu ajutorul presei care, alimentată “pe surse”, îl sfâşie, îl distruge social pe cel anchetat.

Este justiţia în care cei cercetaţi sunt luaţi de mascaţi şi duşi cu duba fără să fi fost citaţi în prealabil.

Este justiţia în care, încă de la începutul cercetărilor penale, datorită expunerii publice totale, cei cercetaţi pierd afaceri, poziţie socială, renume, prieteni şi chiar familia.

Este justiţia în care, în faza de urmărire penală, în cele mai multe cazuri se resping toate probele în apărare, precum şi toate contestaţiile şi plângerile făcute procurorului ierarhic superior.

Este justiţia în care se resping pe bandă reclamaţiile împotriva abuzurilor făcute de procurori.

Este justiţia în care majoritatea sesizărilor despre abuzuri adresate Inspecţiei Judiciare sunt soluţionate prin clasare, fără a se face vreo cercetare serioasă.

Este justiţia în care, în 2016, din 6.823 de sesizări în materie disciplinară făcute de cetăţeni la Inspecţia Judiciară, aceasta a clasat 5.751 dintre ele (84%). În acelaşi timp, au fost 26 de sesizări (4 privind judecătorii şi 22 privind procurorii) pentru “apărarea independenţei justiţiei” împotriva unor afirmaţii făcute de unul sau altul, din care 23 au fost trimise către CSM, care le-a admis pe toate (100%). Aceste numere arată că suntem defensivi faţă de orice critica vine din afară, pretextând că ar încălca independenţa justiţiei, în timp ce suntem protectivi cu cei reclamaţi că fac abuzuri, neinvestigând cu seriozitate plângerile venite de la oameni.

Este justiţia în care avocaţii pledează cu capul plecat, timoraţi de frica că dacă vorbesc şi îşi apară clienţii, luând poziţie împotriva abuzurilor, le fac rău persoanelor pe care le apară deoarece îi “întărâtă” pe procurori şi judecatori împotriva lor.

Este justiţia în care urmărirea penală se face în baza unor dispoziţii procedurale din afara Codului de procedura penală, dispoziţii la care cei cercetaţi nu au acces. Urmărirea penală se face în baza unor Protocoale secrete şi de către echipe mixte compuse din procurori şi agenţi ai SRI care, prin lege, au interzis încă din 1992 să facă acte de urmărire penală. O parte din vină este şi a judecătorilor, pentru că din 2009 până anul trecut am permis ca SRI să fie implicat în anchete penale şi să nu chestionăm legalitatea acestei implicări. Mă întorc iar spre cei tineri şi le spun că doar în perioada comunistă justiţia se mai făcea în temeiul unor decrete şi legi secrete. În România anilor ‘50 au fost români anchetaţi, condamnaţi – de către judecători – şi chiar executaţi în baza unor legi secrete la care apărarea şi cel acuzat nu au avut niciodată acces.

Este justiţia în care, atunci când ajung în instanţe, oamenii nu vorbesc cu avocaţii despre strategii de apărare, proceduri şi lege, ci, alături de alte mii de oameni, se roagă la Dumnezeu şi la toţi sfinţii din calendar să aibă parte de un judecător care îi ascultă şi se apleacă cu atenţie asupra dosarului şi probelor.

Este justiţia în care, după ce procurorii au respins toate probele în apărare, judecătorul le respinge la rândul său în faza de judecată.

Este justiţia în care se dau hotărâri judecătoreşti cu copy-paste din rechizitorii.

Este justiţia civilă în care oamenilor aflaţi în situaţii similare li se dau hotărâri perfect contrare.

Este justiţia în care termenele procedurale sunt imperative, absolute şi sancţionatoare pentru cetăţeni, dar relative şi de recomandare pentru magistraţi. Ceea ce oamenilor nu le permitem, nouă ne îngăduim.

Este justiţia în care cauzele au devenit statistici, unde nu mai vedem, dincolo de dosare, oamenii din faţa noastră.

Este justiţia în care, pentru fapte penale minore, cetăţeni sunt condamnaţi la ani grei de puşcărie.

Este justiţia devenită “câmp tactic” pentru SRI, aspect niciodată lămurit de către CSM, garantul – spune Constituţia – al independenţei justiţiei.

Este justiţia în care procurorii şefi ai celor mai importante structuri de parchet sunt numiţi în baza unor înţelegeri politice sulfuroase, proceduri de numire care nu ne-au revoltat, dar ne revoltăm acum împotriva oricăror modificări cu privire la modul cum se fac aceste numiri.

Este justiţia în care procurorii nu doar critică public hotărâri judecătoreşti definitive, spunând că sunt nelegale ori netemeinice, dar chiar urmăresc penal judecători şi îi trimit în judecată pentru hotărârile pronunţate, acuzându-i de abuz în serviciu. Mă adresez iar tinerilor judecători şi vă spun că în perioada comunistă, procuratura – inspirându-se după modelul stalinist de justiţie – avea ca datorie socialistă supravegherea legalitaţii generale, inclusiv legalitatea hotărârilor judecătoreşti. După căderea comunismului singura atribuţie de supraveghere lăsată parchetului a fost aceea de supraveghere a activităţii de cercetare penală a poliţiei judiciare.

Este justiţia în care nu vorbim NICIODATĂ oficial despre erorile judiciare, despre abuzuri şi efectul acestora asupra oamenilor.

Este justiţia în care magistraţii nu răspund în vreun fel pentru abuzurile comise sau pentru erorile judiciare.

Este justiţia în care unii magistraţii vorbesc despre independenţa justiţiei în slogane, confundând-o cu dreptul de a silui legea după bunul plac fără a fi vreodată responsabili de modul cum o fac.

Este justiţia în care CSM, garantul independenţei justitiei, a ajuns să fie controlat de procurori.

Este justiţia în care membrii CSM nu pot fi revocaţi niciodată de către cei care i-au ales.

Este justiţia în care judecătorii au făcut parteneriate cu procurorii, luptând pentru aceeaşi cauză. În astfel de condiţii te intrebi, serios, cine mai judecă.

Este justiţia în care cei ce vorbesc în numele nostru, din vârful sistemului judiciar, vorbesc mai întotdeauna în slogane, însă niciodată din perspectiva omului care îşi caută dreptatea în instanţe.

Este justiţia în care nu suntem capabili să ne apărăm pe noi înşine împotriva abuzurilor.

Este justiţia în care independenţa judecătorilor şi procurorilor se confundă adesea cu dreptul acestora de a face ce vor, fără să răspundă vreodată.

Este justiţia în care cineva care a fost procuror toată viaţa poate trece direct judecător la Înalta Curte.

Este justiţia în care drepturile şi libertăţile cetăţeneşti sunt concepte, abstracţiuni la care ne emoţionăm doar festivist.

Este justiţia în care ne-am rupt complet de oameni şi am uitat că noi îi servim pe românii care plătesc taxe şi impozite din care suntem platiţi generos.

Este justiţia în care nu ne-am solidarizat niciodată pentru apărarea cetăţenilor în faţa abuzurilor statului, ci doar pentru întărirea ori creşterea privilegiilor pe care le avem.

Stimaţi colegi,

Problemele pe care le-am înşirat mai sus nu ne-au atins, nu ne-au făcut să avem dileme, nu ne-au emoţionat vreodată.

Reacţia majorităţii românilor arată că aceştia cer să răspundem pentru abuzurile şi erorile pe care le facem, şi care ar trebui să ne îngrijoreze cu adevărat, deoarece în spatele fiecărui abuz ori eroare este un om, o viaţă, o familie distrusă, nenorocită.

În loc să ne facem o autoanaliză şi autocritică serioasă, să ne mobilizam pentru a corecta sistemul judiciar care a permis şi permite astfel de abuzuri împotriva cetăţeanului, ne-am mobilizat să declarăm sus şi tare că nu vrem să se schimbe nimic.

Susţinem că am evoluat, că sistemul judiciar este independent, că judecătorii şi procurorii sunt independenţi, prin urmare orice schimbare trebuie exclusă ori amânată pe termen nedeterminat.

Ar trebui să realizaţi cat de rupti suntem de realitate, de societate şi implicit de misiunea care ne-a fost încredinţată când am intrat în profesia de judecător.

Societatea nu ne datorează nimic şi nu trebuie să se schimbe după dorinţele noastre. Noi datorăm TOTUL societăţii şi avem obligaţia de a-i servi cât mai bine pe cetăţenii acestei tari.

Fără să fim aleşi şi bucurându-ne de inamovibilitate, cetăţenii ne-au investit cu puterea de a dispune asupra bunurilor, drepturilor, libertăţii şi chiar vieţii lor. Este o responsabilitate enormă pe care trebuie să ne-o asumăm şi să o gestionăm ca atare. Cui i s-a dat mult, mult i se va cere.

Ceea ce facem în aceste zile, cu adunarea semnăturilor pentru a nu se schimba nimic în justiţie, este dovada clară că îi ignorăm arogant pe cetăţeni şi doleanţele acestora.

Independenţa justiţiei, independenţa noastră, nu este privilegiul nostru, ci obligaţia pe care o avem faţă de cetăţeni să nu se mai întâmple abuzurile pe care le-am expus, sumar, mai sus.

Este timpul să încetăm a ne emoţiona şi mobiliza doar în numele unor concepte, abstracţiuni, ori când dorim privilegii sau salarii mai mari, şi să începem să îi vedem pe oamenii pe care îi judecăm, să vedem ce am greşit şi să ne străduim să corectăm ce nu merge bine.

Dacă vom desconsidera nevoia şi dorinţa oamenilor de a avea parte de o justiţie dreaptă, lipsită de abuzuri şi care să le apare drepturile şi libertăţile, ascunzându-ne în spatele unui limbaj de lemn ce doar evocă principii însă respinge orice critică, autocritică şi încercari de îmbunătăţire a justiţiei, mai devreme sau mai târziu, în final, vom plăti foarte scump în faţa cetăţenilor.

Modificarea legilor justiţiei este o necesitate pe care trebuie să o susţinem pentru a perfecta sistemul de justiţie. De asemenea, ca magistraţi, avem o responsabilitate faţă de cetăţenii care ne plătesc salariile generoase, motiv pentru care este necesar să promovăm şi să ne implicam activ în îmbunătăţirea acestor legi pentru a corecta problemele din sistem în scopul unui mai bun act de justiţie în folosul cetăţeanului.

«Nu exista o tiranie mai cruda decat aceea care se perpetueaza sub scutul legii si in numele justitiei.» – Charles de Montesquieu” .