Un liliac și un mic mamifer au efecte geopolitice asupra întregii planete

Covid-19 nu este în niciun caz un „game changer”.

• Putin are acum confirmarea: Raportul tehnic a stabilit că drona de la Galați era rusească
• În aceeași săptămână în care Polonia a semnat 29 de contracte de apărare cu propria industrie națională, România a semnat cu un singur furnizor german și a respins singurul proiect fabricat în țară
• 30% dintre români cred că 2026 va fi mai dificil decât 2025
• Devastarea Parisului. Marcela Feraru: Majoritatea sunt din imigrația sudică. Îți vine să votezi Marine le Pen
• Nadia, Steaua României

DEMASCAREA CHINEI

Pandemia noului coronavirus nu a creat numeroase probleme geopolitice cu care se confruntă lumea noastră contemporană. Nu a creat tendințe care nu existau înainte, cum ar fi concurența dintre Statele Unite și China, criza multilateralismului, creșterea inegalităților sau limitele globalizării.

Cu toate acestea, apariția sa a contribuit la accelerarea unora dintre aceste probleme și la precipitarea agravării lor. A accentuat, amplificat, exacerbat atât realitatea, cât și percepția.

Lumea a văzut, în primul rând, o putere totalitară care ascunde gravitatea unei pandemii și maltratează primii denunțători, care au tras semnalul de alarmă din China. Am devenit apoi conștienți de represiunea internă, în curs de desfășurare, față de Hong Kong și Xinjiang. Firmele tehnologice chineze direct legate de stat sunt suspectate de spionaj.

China a crescut tensiunea în Marea Chinei de Sud. De asemenea, a fost amintit că țara este condusă de un singur partid totalitar. Experiențele sale într-o societate urbană, controlată de un sistem digital omniscient, ne apropie de un atac inacceptabil asupra libertăților individuale.

China și-a dezvoltat economia profitând de naivitatea liderilor occidentali. A fost chiar capabilă să investească în sectoarele occidentale strategice.

Xi Jinping conjugă eforturi financiare și diplomatice fără precedent, pentru a aduce Republica Populară într-o nouă epocă de aur a Drumului Mătăsii. Proiectul se află în centrul visului său chinez de reînviere și răzbunare față de un Vest acuzat că secole întregi a umilit China. Alianța de 25 de ani pe care o face cu Iranul întruchipează această nouă îndrăzneală în politica externă.

Un consens politic începe să se contureze în Occident, pentru a iniția rezistența la această nouă China – cuceritoare și arogantă.

Toată lumea poate vedea astăzi mai bine că Partidul Comunist Chinez operează pe modelul leninist și are un singur obiectiv: menținerea puterii cu orice preț.

Coronavirusul în acest caz a funcționat ca un indicator real a ceea ce, motivați de mici interese economice și financiare, n-am dorit întotdeauna să luăm în seamă.

UE DENUNȚĂ

Europa a dat dovadă de multă naivitate. N-a avut nici anticipare și nici precauție. Și-a apărat slab interesele, nu a evitat dependența sa tehnologică și de sănătate, a descoperit pericolul unor relocări și este lipsită de metale rare. Dacă Statele Unite sunt forță fără lege, Europa este lege fără forță. Este chiar Uniunea fără unire.

Încet-încet, Uniunea Europeană se trezește. Deși foarte rezervată în fața provocărilor chinezești, acum ridică tonul și vorbește despre un răspuns coordonat. Brusc, este conștientă de amenințarea chineză.

E drept că până acum China modernă a reușit să se joace perfect cu imaginația pe care aventurile fabuloase ale lui Marco Polo în Extremul Orient continuă să ni le transmită.

Această trezire europeană a fost într-adevăr alimentată de minciunile chinezilor legate de izbucnirea epidemiei de coronavirus, de legea represivă care intenționa să înăbușe anticipat autonomia Hong Kong-ului, de o accentuare notabilă a autoritarismului lui Xi și a agresiunii chineze în Marea Chinei. Dintr-un „partener”, China a devenit un „rival sistemic” la Bruxelles.

După mulți ani de bunăvoință (greșiți) și încredere (abuzată, în mod regulat), diplomația europeană a decis să fie mai lucidă și să abandoneze o parte din absența care a marcat-o, îndeosebi, în epoca mediocrului Barroso.

Uniunea Europeană rămâne divizată. Unii dintre membrii săi au cedat deja avansurilor financiare venite din China (în special, Italia și Grecia). Interdependența economică este extremă și împiedică încercările de a merge mai departe. Cooperarea în domeniul sănătății rămâne o necesitate absolută.

Va putea rezista UE eforturilor lui Xi de a-și plasa țara pe primul loc în 2049, pentru a sărbători cu demnitate cea de-a 100-a aniversare a preluării Regatului Mijlociu sub puterea Partidului Comunist Chinez? UE nu are o politică externă demnă de ea însăși și nicio strategie industrială și tehnologică la nivelul piețelor.

RELAȚIILE SUA-CHINA S-AU DETERIORAT ȘI MAI MULT

Statele Unite, după cum știm, acuză în mod deschis China că a acoperit cu bună știință pericolul pandemiei Covid-19. Deteriorarea relațiilor dintre cei doi actori mondiali s-a accelerat, iar rivalitatea lor a intrat într-o fază de escaladare a sancțiunilor reciproce.

Sunt luate noi măsuri, pentru a priva firmele de tehnologie chineze de furnizorii lor americani și pentru a nu deschide piețele americane către statul chinez. Se vorbește chiar despre refuzarea vizelor pentru membrii elitei comuniste chineze.

Campania prezidențială americană, puternic afectată de declinul economic al țării (a cărei sănătate este calul de luptă al lui Donald Trump), se va derula și în jurul celor care vor demonstra cea mai puternică detestare a Chinei. Diferența dintre cele două țări va crește de la o săptămână la alta. O ruptură între cele două superputeri nu este de neconceput, în ciuda relațiilor comerciale strânse și a interconectării lumii contemporane.

CONCLUZIE

Un fapt este destul de sigur: lumea de după Covid-19 va fi lumea de dinainte și încă mai rău de atât! Provocările induse de pandemie vor crește considerabil fricțiunile.

 Problemele de dinainte sunt problemele de după, iar de la un mâine încântător trebuie să ne luăm gândul. Și atunci, așa cum spunea Hubert Védrine, fostul ministru francez al Afacerilor Externe, nu trebuie să uităm că, dacă Europa este o „țară a Bisounours-ilor” (o lume aproape ideală), restul lumii arată mai mult ca „Jurassic Park”. Viitorul nostru post-Covid-19 nu este liniștitor.

Cum neliniștitor este ceea ce nimeni nu îndrăznește să spună: lumea datorează Chinei două pandemii de ciumă, patru pandemii de gripă și două focare de coronavirus (SARS și Covid-19). În 1957, gripa asiatică a ucis trei milioane de oameni pe planetă. În 1968, gripa aviară din Hong Kong a ucis un milion de oameni.

SARS (sindrom respirator acut sever) apare în provincia Guangdong din China, în noiembrie 2002. Acest coronavirus este transmis oamenilor de lilieci, prin intermediul unui mic carnivor sălbatic extrem de apreciat de iubitorii de carne – pisica indoneziană de palmier –, vânduți direct în piețele chineze, ca și pangolinul, de asemenea suspectat că ar fi un intermediar în transmiterea bolii către oameni. Este o delicatesă căutată și s-a observat o creștere a fermelor de animale. Vânzarea de animale sălbatice vii pe piețele chineze are ca rezultat un amestec nesănătos între animale sălbatice, animale domestice și oameni.

În februarie 2020 China s-a angajat să interzică total consumul și comerțul cu animale sălbatice, dar măsura nu este încă aplicată în provinciile chineze.

În 2003, aceeași interdicție a făcut deja obiectul unei legi, care a fost ignorată, pentru că această industrie generează aproape 100 de miliarde de euro pe an și sprijină milioane de chinezi.

Ceea ce dezvăluie originea coronavirusului este cel puțin hilar: un liliac și un mic mamifer au efecte geopolitice asupra întregii planete.

În numărul următor: Impactul economic și social al Covid-19 asupra societăților noastre.