Situație dramatică în Republica Moldova. Partidele declarate până mai ieri pro-europene au decis să facă alianţă cu partidul președintelui Igor Dodon, care intenționa să denunțe Acordul de Asociere cu UE.
COMPROMISUL
Partidul Platforma Demnitate și Adevăr, condus de Andrei Năstase şi partidul Acțiune şi Solidaritate, condus de Maia Sandu, care au format blocul electoral ACUM la alegerile parlamentare din 24 februarie, au decis să voteze un speaker socialist pentru Parlamentul Republicii Moldova.
Este vorba despre candidatura Zinaidei Greceanîi, o apropiată a lui Igor Dodon, cea care în 2009, în timpul Revoluţiei Twitter de la Chișinău spunea, alături de președintele comunist de la acea vreme, Vladimir Voronin, că va aplica armele împotriva tinerilor ieșiți în stradă.
Andrei Năstase a anunţat, astăzi, 6 iunie, că partidul său condiționează sprijinul cu asumarea unui angajament din partea socialiștilor privind votarea actelor din „pachetul de dezoligarhizare”, printre care demiterea directorului SIS, revocarea directorului CNA, modificarea Legii procuraturii pentru a fi demis actualul procuror general, revenirea la sistemul electoral proporțional.
O altă condiție este ca deputații PSRM să semneze un angajament privind votarea Guvernului asumat de ACUM în frunte cu Maia Sandu.
De la adversari, la aliaţi
Maia Sandu, contracandidata lui Igor Dodon la alegerile prezidențiale din 2014 anunța cu o zi înainte că partidul său va sprijini candidatul PSRM.
„Astăzi, Consiliul Politic Național al PAS, cu 46 de voturi Pentru și 1 Împotrivă din 47 de membri prezenți, și-a asumat o decizie dificilă prin care să putem debloca situația politică actuală și oferi Moldovei un Guvern legitim și democratic. CPN al PAS a decis asumarea unui guvern ACUM și votarea întregului pachet de dezoligarhizare, de scoatere a instituțiilor din captivitate, în urma votării unui speaker propus de PSRM. Decizia nu se bazează pe încredere și parteneriat cu socialiștii, decizia este unica fezabilă să oprească dictatorul să pună stăpânire pe țară pentru următorii 10 ani, cel puțin”, se arată în anunțul partidului.
Între timp, PSRM anunţă că nu se mulțumesc doar cu decizia ACUM de a vota un speaker socialist, pentru că vor şi trei ministere cheie: Externe, Interne și Apărării.

Conform lor, toate acestea se fac în numele luptei împotriva corupţiei, împotriva oligarhilor (referindu-se la Vladimir Plahotniuc, președintele partidului de guvernământ, PDM). Totuși, iresponsabilitatea cu care se iau decizii, lipsa constanței discursului public ne face să credem că sunt doar orgolii politice personale.
Maia Sandu se vrea cu orice preţ premier.
Este o imensă eroare de strategie şi, nu în ultimul rând, compromitere totală a direcției pro-europene, pro-românești.
Deocamdată nu a existat o reacţie oficială din partea partenerilor politici de la Bucureşti ai PPDA, PAS, adică a Partidului Naţional Liberal şi, respectiv, USR, la această decizie de a forma coaliție cu un partid asumat antiromânesc.
La ultimele alegeri, atât PNL, cât şi USR au sprijinit public partidele blocului ACUM, spunând că sunt singura șansă pentru viitorul pro-european al Republicii Moldova.

Şi asta nu e tot.
Recent, la Chişinău a avut loc şi vizita trimisului lui Vladimir Putin, vicepremierul rus Dmitri Kozak, iar cei doi pro-euroeni, Năstase şi Sandu nu au ezitat şi au mers la întrevederi cu acesta.
Nu s-au făcut declarații oficiale după aceste întâlniri, deci nu avem de unde să știm subiectele concrete de discuție. Presa de la Chișinău, însă, scrie că s-ar putea ca aceștia să fi negociat chiar o eventuală construcție de guvernare în varianta PSRM-ACUM.
Memorandumul Kozak din 2003 prevedea crearea unei federații asimetrice cu trei subiecți (Moldova, Transnistria şi Găgăuzia).
De altfel, pe 21 februarie 2019, cu doar câteva zile înainte de alegerile parlamentare, candidații Blocului electoral ACUM, în prezent deputați, au semnat un angajament public prin care declară că după alegerile parlamentare nu vor face niciun fel de coaliție cu Partidul Socialiștilor, Partidul Democrat sau Partidul Șor, în caz contrar vor pleca din Parlament.
Se pare că s-au răzgândit între timp…















































