Ne plângem, adesea, că nu mai avem modele în societatea românească, deși modelele există în continuare. Depinde doar de noi să le vedem, să le recunoaștem și, mai ales, să ni le asumăm, urmându-le.

Comentatorii Q Magazine

Vânătoarea regală a cuvintelor

Unul dintre aceste modele este scriitorul Dumitru Radu Popescu. Unul dintre reprezentanții de vârf ai instituției marelui scriitor, cum puține literaturi europene mai au.

Dumitru Radu Popescu contrazice activ, prin opera sa, multe dintre stereotipurile privitoare la scriitorul român. De pildă, scrie mult și își toarnă talentul în operă, nu în viața de zi cu zi. Biografia sa, deși include și momente de recunoaștere socială (cum ar fi președinția Uniunii Scriitorilor, între 1981 și 1989, sau alegerea sa ca membru titular al Academiei Române, din 2006), este o biografie albă, de hârtie, cum spune Roland Barthes. Adică fără evenimente ieșite din comun, fără scandaluri și, mai ales, fără legenda care parazitează viața atâtor scriitori români, din care au rămas multe vorbe de duh și puține texte. D. R. Popescu scrie în permanență, decis să contribuie prin opera sa la înfrângerea a două „blesteme” ale literaturii noastre: cel al relativei puținătăți cantitative și cel al proiectelor neîncheiate.

Apoi, Dumitru Radu Popescu lucrează cu program. Opera sa, atât cea în proză, cât și cea dramatică, este structurată în mari cicluri, cum sunt F (una dintre cele mai profunde construcții epice din literatura noastră) sau Iepurele șchiop, ori ciclul dramatic dedicat trădării și căderii lui Constantin Brâncoveanu. Prin aceasta, scriitorul vrea să ne spună că literatura nu este nici produsul inspirației întâmplătoare și capricioase, nici o ocupație ca oricare alta, un job (cum ar spune tinerii). Ci un act de creație cu multiple valențe în cultura și în spiritul românesc.

Este, cum știu toți cei care îl cunosc, un om discret. Nu acordă, de mult timp, interviuri și nu apare la televizor. Nu are nimic de ascuns – este un om moral, auster și rezervat –, dar vrea să marcheze o anumită distanță față de devergondajul mediatic general, în care s-a transformat societatea românească. Există viață și (sau mai ales) dincolo de sticla televizorului.

Spuneam că este un om moral. A fost un președinte onorabil al Uniunii Scriitorilor, în timpuri foarte puțin onorabile. Ales în condiții delicate, în contextul războiului declanșat de „grupul Barbu” împotriva spiritului democratic al USR, el a reușit să fie președintele scriitorilor. Nu a putut împiedica unele măsuri vexatorii și absurde, cum a fost interdicția organizării unei Conferințe Naționale statutare sau blocarea, de către organele de partid, a primirii de noi membri. Uniunea a rămas, însă, sub președinția sa, unul dintre ultimele colțișoare de relativă normalitate, într-o Românie ceaușistă tot mai apropiată de teatrul absurd.

Iar în dimineața zilei de 22 decembrie 1989, la ora 9.00, cu câteva ore înainte ca mulțimea să înconjoare Comitetul Central, iar soții Ceaușescu să fugă cu elicopterul, și-a depus demisia din funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor. Un gest clar, de desolidarizare de baia de sânge din noaptea precedentă și de masacrul de la Timișoara, ca și de regimul și liderul care le-a provocat.

Mai mult: după 1989, a refuzat orice demnități publice. Nu a devenit parlamentar, deși mulți colegi de breaslă, în primele legislaturi, au ales calea politică. Nu a condus instituții și organizații publice, în pofida evidenței – certificată de situația economico-financiară a Uniunii Scriitorilor la finele lui 1989 – că este un bun administrator. Astăzi, conduce Editura Academiei Române, care se străduiește, cu toate dificultățile, să își păstreze standardele academice cu care ne-a obișnuit.

Dar, mai presus de toate, este un mare scriitor. Unul care, după ce a scris un raft de bibliotecă, … mai continuă și azi să scrie. Romanele sale din 2008 și 2010, Întoarcerea tatălui risipitor și, respectiv, Pastorul sașilor, s-au bucurat de un frumos succes de critică și doar notorietatea uriașă a autorului le-a privat de premiile meritate. Filmele realizate după scenariile sale (în special Duios Anastasia trecea) și piesele sale sunt la fel de populare, astăzi, ca întotdeauna.

Pe 19 august, Dumitru Radu Popescu împlinește 80 de ani.

 

Ionuț Vulpescu este deputat PSD și ministru al Culturii.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top