Potrivit relatărilor ei, islamiștii nu ezită să îi crucifice pe creștinii care își apără credința în Iisus Hristos.
Călugărița Raghid a dezvăluit Radio Vatican că islamiștii din Siria îi crucifică pe creștinii care refuză să se convertească la religia islamică. „Este imposibil să îşi renege credinţa, ei suportă martiriul. Şi un martiriu extrem de inuman, de o violenţă extremă care nu are nume”, a spus ea. Raghid a dat ca exemplu uciderea prin crucificare a unor tineri din Maalula, informează Mediafax. Călugărița susține că jihadiștii au luat apoi capetele celor uciși și au jucat fotbal cu ele.
Raghid a condus școala patriarhiei greco-catolice de la Damasc. În prezent, ea se află în Franța.
Minoritatea creștină din Siria se teme că dacă va cădea regimul dictatorului sirian Bashar Al Assad, vor urma mari persecuții religioase.














































