Actual

Victor Hănescu: Am beneficiat și eu de susținere materială, ca și sportiv, și vreau să întorc acest lucru către tineri

Cel mai bun tenismen al României din ultimii ani, Victor Hănescu vorbește despre provocările vieții de după retragerea din sportul alb, în exclusivitate pentru Q Magazine.

 10 ani consecutiv în top 100 ATP, specialist al sportului alb, Victor Hănescu a început să practice tenisul la vârsta de 7 ani. La 12 ani, câștiga primele concursuri în București, iar la 18 ani era campion național.

În 2000, își începre cariera profesionistă. În 2008, devine primul jucător de tenis român, după Ilie Năstase (1973) care deţine un titlu la un turneu ATP – Turneul Allianz Suisse Open din Gstaad. În 2009, se clasează pe locul 26 ATP, cel mai înalt clasament al unui jucător de tenis român la acea vreme.

A pus racheta în cui de aproape un an, timp în care a început mai multe proiecte importante pentru tenisul din România. „Anul trecut am demarat proiectul Train Like a Pro, o tabără de 10 zile, dedicată copiilor între 9 și 16 ani, proiect care se concentrează pe dezvoltarea sportivului în plan emoțional și mental, completat de partea fizică și tehnică. Este o echipă de specialiști cu experiență, mulți dintre antrenori fiind chiar din echipa cu care am lucrat eu, ca sportiv. Avem un psiholog sportiv și 2 actori care ajută copiii pe latura mentală și emoțională. Iar anul acesta, în august, o să am a treia ediție, la Târgu Jiu.

La antrenament, in cadrul Academiei de Tenis Victor Hănescu, Q MagazineLa antrenament, în cadrul Academiei de Tenis Victor Hănescu

Pe lângă aceasta, am demarat și Academia de Tenis Victor Hănescu, care are bază în București, la Clubul Galaxy din cadrul complexului Studențesc Tei, proiect pe care l-am început anul acesta, în luna ianuarie. Avem deja 20 de copii, de toate vârstele, pe care-i antrenăm în același sistem ca și în tabăra Train like a pro, un antrenament complet. La momentul actual, toate acestea îmi consumă foarte mult timp deoarece mă implic atât în cadrul antrenamentelor, cât și în organizarea proiectului. Sunt foarte ocupat și vreau să găsesc timp și pentru familia mea.

Îmi doresc mult să pot organiza în Romania o academie de tenis cu servicii complete și standard internațional, iar asta necesită implicare, răbdare și perseverență.”, povestește campionul Victor Hănescu, în exclusivitate pentru Q Magazine.

Tenisul devine foarte popular în România

„Lucrurile, zic eu, că se mișcă destul de bine în tenisul din România, chiar dacă nu există o structură foarte bine definită. La fete, stăm foarte bine, avem 5-6 sportive în Top 100 mondial și este un lucru excepțional. Faptul că Simona Halep este pe locul 2 în lume este, iarăși, un lucru de apreciat. Se vede o creștere în rândul copiilor și al amatorilor care vin către tenis, iar asta arată că acest sport devine foarte popular în România.

La băieți, singurul care se află în Top 100 mondial și care a intrat de scurt timp este Marius Copil. Sper să confirme aceste rezultate și să urce cât mai sus în clasament. Dar, în mod clar, tenisul din România are nevoie de o structură organizată și îmi doresc mult ca prin proiectul Academia Victor Hănescu să contribui la aceste performanțe.”

Victor Hănescu și Roger Federer, Q MagazineAlături de Roger Federer

Am câștigat titluri ATP, la simplu și la dublu, dar pentru mine cele mai mari trăiri în tenis au fost când am jucat pentru România în Cupa Davis. Mă mândresc însă și cu titlul câștigat la Gstaad, o competiție selectă, unde și Ilie Năstase a fost triumfător.

Primele gânduri după încheierea activității competiționale

„Au fost să mă bucur de timpul liber alături de familie, să încep aceste proiecte legate de tenis, pe care îmi doream de mult să le pornesc, și să mă bucur de toate lucrurile noi și provocatoare care vin în viața mea. Pentru un sportiv de performanță retragerea din activitate este un moment greu și, practic, este un nou început… Trebuie să iei totul de la zero și să începi o nouă aventură.”

 Tenisul este și va rămâne un sport elitist, dar asta nu înseamnă că un copil talentat, care nu are posibilități materiale, nu poate ajunge la performanțe sportive. Au apărut investitori care caută astfel de talente și ajută copiii să-și îndeplinescă visul, să ajungă în elita mondială. Și eu îmi doresc să pot ajuta astfel de sportivi în cadrul academiei mele. Ca și sportiv, am beneficiat și eu de susținere materială, iar lucrul ăsta vreau să-l întorc către cei tineri.

Sportul de performanță nu este pentru oricine

„Copiii din ziua de azi sunt diferiți față de cum eram eu, la vârsta lor, dar și viața s-a schimbat mult. Există mult mai multă informație, sunt foarte conectați la tehnologie, iar lucrul ăsta se vede. Pentru a face sport de performanță trebuie să înțelegi că nu există compromisuri, iar acum e foarte greu să reziști tentațiilor și să te dedici 100% sportului. Dar, există copii talentați și dornici, care reușesc să se focuseze pe sport.”

 Vis, implicare, răbdare, perseverență

„De-a lungul călătoriei mele ca jucător am înțeles că, dacă vrei să reușești, trebuie să poți visa cât mai sus și asta să vină de la tine. Să te dedici, să ai răbdare și să fii perseverent. Când îți dorești ceva cu toată ființa ta și te dedici acelui proiect, vei avea surpriza să întâlnești oamenii potriviți, care să te ghideze să iei cele mai bune decizii, iar atunci când îți este cel mai greu trebuie să găsești puterea să te mai ridici încă o dată.”

Împreună cu soția sa, Andreea și fiul lor, Luca Andrei, Q MagazineÎmpreună cu soția sa, Andreea, și fiul lor, Luca Andrei

Nou început

„Da, mâine împlinesc 36 de ani, timpul trece repede. Îmi doresc să rămân sănătos, să mă bucur de tot ce am pentru că am realizat multe, să pot să-mi educ copiii într-un mod pozitiv, liber și cu cât mai puține bagaje culturale. Să descopăr lucruri noi, să dau mai departe din experiența pe care am acumulat-o de-a lungul carierei mele și să mă bucur de tot ce înseamnă acest nou început pentru mine.”

 

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top