Abordările economice de astăzi ignoră echitatea şi solidaritatea, sintetizează Wall Street Journal articolul semnat în ediţia de luni de premierul român Victor Ponta.
În Europa există o nemulţumire în creştere faţă de răspunsul actual la provocările economice ale continentului, relevă premierul român. De la Paris la Bucureşti, de la Madrid la Atena, de la Londra la Dublin, oamenii au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva corupţiei guvernamentale, lipsei de acţiune politică şi răspunsurilor nedrepte la criza economică, care le cer celor mai afectaţi să se sacrifice cel mai mult. Astăzi, europenii sunt mai sceptici ca oricând că guvernele pot fi o forţă a binelui, sau că în faţa lor se află zile mai bune pentru ei şi copiii lor.
Recenta victorie a lui François Hollande în Franţa a crescut speranţele că o abordare mai progresistă este posibilă. Astăzi, provocarea cu care se confruntă progresiştii este de a restabili încrederea în guvern şi a prezenta un plan realist la nivel naţional şi european.
Cum poate fi realizat acest lucru? În primul rând, reforma şi modernizarea trebuie să fie o ambiţie motrice, consideră Ponta. ”Putem restabili încrederea în guvern numai dacă statul însuşi devine un aliat eficient, competent şi transparent al oamenilor. Ineficienţele birocratice, abuzurile de putere şi deturnarea de fonduri publice trebuie să înceteze. În România, ne-am angajat să creăm un serviciu public modern: bine educat, recompensat în mod corespunzător şi mai presus de toate depolitizat”, explică şeful executivului român.
Pentru a completa această agendă a bunei guvernări, Europa va trebui să îmbrăţişeze un proces de reînnoire democratică. ”Trebuie să îmbunătăţim responsabilizarea şi să punem capăt abuzurilor legislative şi privilegiilor parlamentare inutile. Dar trebuie să ne asigurăm deopotrivă că parlamentele naţionale şi cel european rămân în centrul democraţiilor noastre”, subliniază premierul român.
















































