Premierul Victor Ponta a declarat că există deja o decizie a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării prin care se aprobă înregistrarea cartelelor telefonice prepay astfel încât să fie limitat riscul folosirii acestora în organizarea unor atentate teroriste.

Featured

Victor Ponta:


Victor Ponta a declarat că decizia a fost adoptată de către CSAT în august 2012. „Eram în CSAT, Crin Antonescu era preşedinte interimar şi a fost adoptată decizia imediat după atentatele din Bulgaria, unde atentatorii au folosit cartele prepay”, a precizat premierul.

Ponta a arătat că în România sunt în uz circa 10.000.000 de cartele prepay, fapt care generează probleme în aplicarea acestei decizii. „De atunci am progresat în ceea ce priveşte procedura de implementare”, a mai spus Ponta.

Deputatul Sebastian Ghiţă (PSD) a anunţat, miercuri, că intenţionează să depună un proiect de lege în Parlament prin care să fie permisă interceptarea convorbirilor de pe cartelele prepay, precum şi înregistrarea CNP-urilor celor care le cumpără.

Într-un interviu pentru hotnews.ro, Sebastian Ghiță își argumentează demersul prin faptul că această zonă, a cartelelor preplătite, a rămas „neacoperită total” și este folosită pentru infracțiuni economice.

„Există o discuție si la nivelul Comisiei SRI, acum, și a parlamentarilor împreună cu guvernul care vizează modul în care această zonă, rămasă neacoperită total, suntem în imposibilitatea de a avea un mod gestionat prin lege în care să ne raportăm la cartelele preplătite, repet, există această preocupare, să găsim o soluție. Vrem să găsim o soluție cu privire la modul de gestionare a cartelelor preplătite. (…) Trebuie să generăm un cadru legal prin care, în condițiile în care aceste cartele preplătite din România pot fi folosite la infracțiuni, ele să poată fi luate în evidență și să aibă același regim ca telefoanele obișnuite”, a argumentat Ghiţă.

El a arătat că aceste cartele pot fi folosite nu doar pentru infracţiuni economice, ci şi pentru terorism, iar autorităţile statului nu au instrumentele necesare pentru a le contracara, lucru demonstrat şi de atentatul din Bulgaria sau de cel comis la Iaşi.

Sebastian Ghiţă încearcă acum mai mulţi colegi din Parlament să-i susţină iniţiativa astfel încât aceasta să fie depusă la toamnă pentru a intra în parcursul legislativ. „Am discutat această inițiativă și în PSD, există o reticență, o frică de a te expune public ca politician cu o astfel de inițiativă, dar să fii politician nu înseamnă să fugi de răspundere ca să nu ți se poată reproșa nimic. La sfârșit trebuie să le spui oamenilor, am făcut asta, mi-am asumat asta, în asta cred”, spune deputatul.

El a ţinut să afirme că preocuparea pentru libertăţile cetăţeneşti nu poate justifica blocarea adoptării unei asemenea legi. „Realitatea e că eu nu vreau să îmi văd copiii răpiți pe stradă și nici nu vreau să îmi văd sărind vreo bombă într-un hotel și nici nu cred că în numele libertăților cetățenești trebuie să ne permitem luxul de a fi nesiguri, de a ne lăsa expuși. E o mare gaură în chestiunea asta pentru siguranța noastră, a tuturor”, a spus deputatul PSD.

Ghiţă a spus că obiecţiile vor veni de la „pseudogrijulii faţă de societate”. „În cine să am mai multă încredere? Într-unul de la Servicii, care, vezi Doamne, ar abuza de informația asta, sau într-un nebun care vrea să arunce cu o bombă pe care a găsit-o el pe la el prin sat? Vă zic eu de acum, o să avem mai multă încredere în cei de la Servicii, asta e realitatea pe tot globul și trebuie să ne obișnuim cu ea”, a declarat social-democratul.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top