FOTO: https://www.navy.ro/zmr/
Actual

Viorica Dăncilă: Le mulțumim marinarilor!

De ziua Marinei Române, premierul Viorica Dăncilă a transmis un mesaj prin care reafirmă „întreg sprijinul echipei guvernamentale pentru construirea unei forțe navale militare care să susțină și să protejeze și mai bine interesele naționale în plan regional sau internațional”.

Vă prezentăm mesajul prim ministrului Viorica Dăncilă:

Ziua Marinei Române, 15 august, este o sărbătoare cu semnificație deosebită atât pentru marinarii militari și civili, constructorii navali şi lucrătorii portuari, cât și pentru întreaga Românie.

Astăzi, cu prilejul prăznuirii Adormirii Sfintei Fecioare Maria, protectoarea marinarilor, ne amintim de eroii marinari căzuți la datorie, ale căror nume stau scrise pe „Crucea marinarilor”, monument amplasat pe faleza din Constanța, aproape de marea pe care au iubit-o atât de mult.

Îi salutăm cu prețuire pe veteranii marinari, a căror experiență reprezintă fundamentul succeselor generației actuale, dar și o sursă de inspirație pentru elevii și studenții care se pregătesc pentru o carieră în domeniu.

Le mulțumim marinarilor care ne reprezintă în misiunile interne și internaționale, manifestând loialitate şi respect faţă de tricolor, oriunde s-ar afla, promovând prestigiul României în lume. Implicarea marinarilor români în numeroase exerciții internaționale (Sea Shield, Sea Breeze sau Saber Guardian) și participarea la marșuri de instrucție în Marea Neagră și Marea Mediterană fac cinste României și sunt apreciate de aliații noștri.

Ne aflăm într-o perioadă de ample transformări ale Armatei României. Alocarea, pentru cel de-al treilea an consecutiv, a două procente din PIB pentru Apărare a permis lansarea unui ambițios program de achiziții pentru înzestrarea cu tehnică modernă.

Modernizarea Forțelor Navale reprezintă o preocupare a Guvernului României, pentru transformarea Armatei României într-o instituție modernă, puternică, credibilă și capabilă să-și îndeplinească misiunile în plan național sau aliat. În acest context, reafirm întreg sprijinul echipei guvernamentale pentru construirea unei forțe navale militare care să susțină și să protejeze și mai bine interesele naționale în plan regional sau internațional.

Dragi marinari, vă mulțumesc pentru consecvenţa, puterea de muncă, dăruirea și curajul dumneavoastră, calități personale și competențe profesionale recunoscute pe întreg globul! Cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române, vă adresez sincere felicitări şi urări de succes în tot ceea ce întreprindeţi! Vă urez să continuați acest parcurs extraordinar și să vă bucurați de această zi alături de familie, prieteni și colegi.

Tuturor românilor care își serbează astăzi onomastica, le transmit multă sănătate, bucurie și să fie ocrotiți mereu de Sfânta Fecioară Maria!

Bun cart înainte!

La mulţi ani!

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top