În trecut, România era cunoscută drept ”grânarul Europei”, producţia la hectar fiind una record, iar meseria de tractorist fiind una dintre cele mai apreciate, în lipsa altor opţiuni. Acum, fermierii găsesc cu greu specialişti, chiar dacă oferă salarii de 1.000 de euro pe lună.
De câţiva ani meseria de tractorist nu mai presupune doar manevrarea utilajului, ci şi cunoştinţe speciale, în condiţiile în care noile echipamente folosite în agricultură sunt computerizate, acesta fiind și motivul pentru care tractoriștii sunt atât de bine plătiți.
Tractoriştii câştigă de la 3.000 de lei pe lună, dacă lucrează pe utilaje vechi, până la 14.000 de lei pe lună, dacă operează combine sau alte utilaje agricole computerizate.
Cererea de muncitori calificaţi pe piaţa agricolă urmează să crească, acest lucru fiind observat şi prin faptul că universităţile de agronomie se confruntă cu o cerere mai mare decât oferta de locuri pe care le pot pune la dispoziţie.
Astfel, doar în sesiunea din iulie a acestui an, Univesitatea de Agronomie din Capitală a scos la bătaie 1246 de locuri la buget şi 2554 de locuri la taxă pentru cei care au decis să urmeze o carieră în domeniul agricol.
În ultima perioadă s-a observat că meseria de tractorist devine tot mai căutată pe piaţa muncii, pe măsură ce agricultura a intrat într-o etapă a mecanizării. Deşi salariile tractoriştilor pot ajunge şi la 1.000 de euro lunar, tinerii fug însă de astfel de meserii.
Regiunile în care tractoriştii sunt la mare căutare sunt zonele rurale, pornind de la Insula Brăilei, care deţine cea mai mare întindere agricolă, dar şi un sol fertil, urmată de zona Moldovei, în special zonele defavorizate.















































