ZAPAD-17.Putin, trofeul și jocul de-a războiul

În luna septembrie, Rusia va organiza cel mai mare exercițiu militar de la sfârșitul Războiului Rece, Zapad-17, în care vor fi angrenați 100.000 de militari. Este răspunsul lui Vladimir Putin la ultimele exerciții NATO care au implicat  armate ale mai multor țări. Deocamdată, aceste exerciții sunt simple simulări. Dar dacă ar avea loc cu adevărat un război, cine ar câștiga?

Președintele Vladimir Putin este fost militar și de aceea îi plac mult jocurile de-a războiul. Pentru că nu a avut ocazia să vadă URSS-ul câștigând Războiul Rece, vrea să fie antrenorul principal pentru un eventual meci.

Ca orice militar (inclusiv cei americani) vede puterea militară ca sprijin pentru diplomație și nu invers, fapt deloc condamnabil.

Gen. Valeri Gherasimov este șeful Statului Major al Armatei Ruse și principalul strateg al politicii militare a Moscovei

Rusia și-a dezvoltat forțele armate și a înțeles (mai ales în urma doctrinei generalului Gherasimov), că acestea sunt un instrument util, atât pentru protejarea regimului, cât și pentru a face politică externă.

Exercițiile militare de alertare și dislocare a soldaților, dar mai ales de deplasare a tehnicii de luptă, au dublu scop: antrentrenarea pentru acțiuni militare posibile,dar mai ales demonstrația forței și capacității Rusiei de a reacționa.

Cum și cine cine a început?

Începând cu anul 2008, după intervenția Rusiei în Georgia, militarii (mai ales cei americani) au realizat că pe lângă operațiile de stabilizare și reconstrucție (specifice Irakului și Afganistanului), a venit vremea pregătirii pentru acțiuni de război clasice (așa cum se întâmpla în perioada Războiului Rece).

Reacționând destul de încet, NATO a stabilit, în anul 2012, la Summitul de la Chicago, Inţiativa conectării forţelor (Conection force initiative) dorindu-se dezvoltată pe restructurarea structurilor de comandă şi de organizare a forţelor, menţinerea unui nivel echilibrat de instruire care să pregătească forţele Alianței pentru a continua misiunile necesare, dar şi să fie gata să desfăşoare misiuni de mare intensitate şi la scară largă, şi implementarea unui program de instruire sporit şi extins.

Mai simplu spus, trebuia găsită soluția pentru repunerea armatelor în starea de a fi gata pentru un conflict clasic.

Rusia nu a așteptat mult și a acționat așa cum știe ea mai bine, combinând surpriza militară cu rapiditatea manipulării politice.

Atașarea peninsulei Crimeea, coroborată cu conflictul din Ucraina, a făcut ca la Summitul NATO din Țara Galilor, din 2014, liderii politici și militari ai statelor membre, să se concentreze asupra reașezării efortului de apărare. Principala problemă a fost nevoia identificării unor măsuri de adaptare care să includă creşterea semnificativă a capacității de răspuns NATO (NRF) prin dezvoltarea unor pachete de forţe care ar fi capabile să acţioneze rapid şi să răspundă la potenţiale provocări şi ameninţări. Procesul a fost unul destul de greoi, având în vedere că nu toate statele aveau percepția pericolului din Est.

Corectarea unei greșeli făcute de SUA în anul 2000

Fără a fi o surpriză (pentru că americanii nu sunt în general surprinzători), în  iunie 2014 s-a lansat Inițiativa de Reasigurare Europeană (IRE), anunțată de  președinte Obama, adresată statelor europene (în special celor din estul Europei, și mai ales membre NATO) și care urmărește să confirme angajamentul de a păstra independența și integritatea acestor state, având în vedere comportamentul Rusiei.

Prin această Inițiativă se dorește sporirea prezenței forțelor armate americane în Europa (în special în zona de Est), creșterea numărului de exerciții în comun cu țări membre și nemembre (avantaj având Georgia, Republica Moldova și Ucraina), investiții în infrastructură necesară dislocărilor și instruirii, creșterea sprijinului finanaciar necesar dislocării forțelor rotaționale și prepoziționării echipamentelor acestora.

Pentru a extinde prezența în regiune, armata SUA a început rotații periodice ale forțelor terestre în România, Polonia și statele baltice, forțele aeriene au suplimentat numărul de aeronave pentru misiunea de poliție aeriană din Marea Baltică, iar forțele navale și-au amplificat prezența în Marea Neagră.

Manifestări  la est și reacții de la vest

Pe lângă manifestările politice și presiunile pentru acordarea a 2% din PIB pentru apărare, NATO decide să treacă și la acțiuni care să compatibilizeze relațiile miltare și să dea o  notă clară capacității de a reacționa.

Trident Juncture 2015 a fost unul dintre primele cele mai mari exerciții NATO din ultimii ani și s-a desfășurat pe un scenariu clasic (dar ca locație în vestul Europei, tocmai pentru că era rezultat al Summitului de la Chichago, și nu din Țara Galilor),în Italia, Spania și Portugalia, fiind angrenați 30.000 de militari.

Participarea țărilor din zona noastră de Europă a fost nesemnificativă. Estul nu era pregătit pentru dislocări de forțe la asemenea distanțe.

 Anakonda – 2016 a fost următorul mare exercițiu, desfășurat în Polonia și a inclus 31.000 de militari din țări NATO și țări partenere. Nu a fost un exercițiu NATO, ci unul condus național (Polonia a fost consiliată de SUA), dar forțele armate americane au fost extrem de bine reprezentate.

Motivul pentru care NATO nu a mai decis asemena exerciții ține atât de mecanismele greoaie de planificare, cât și de lipsa de predispoziție a vesticilor pentru exerciții de amploare.

Saber Guardian-17 a fost un exercițiu condus de Forţele Terestre ale Statelor Unite dislocate în Europa (USAREUR) şi s-a desfăşurat pe teritoriile Bulgariei, României şi Ungariei, cu participarea a 25.000 de militari, din 22 de ţări aliate şi partenere.

Încă o dată, NATO a făcut dovada că nu are coeziunea și voința pentru a face o demonstrație de forță la granița de est a Alianței. Exercițiile au fost fragmentate și reduse ca număr de participanți.

Lecțiile învățate din punct de vedere politic au scos în evidență faptul că Vestul nu este atât de interesat de Est precum SUA, iar din punct de vedere militar s-a desprins ideea că trupele din Vest sunt vulnerabilizate, în procesul de dislocare, de decizia politică a statelor membre de a permite mișcarea liberă (aici România este vulnerabilă în relația cu Ungaria).

Lecțiile pentru Rusia au fost marcate doar de ideea că orice exercițiu, organizat de NATO sau de țări membre, va avea ca principlală componentă forțele armate ale SUA.

 ZAPAD-17 nu este o noutate

Primul mare exercițiu, pornit de la ideea unui  număr de 45.000 de militari și crescut din dispoziția președintelui Putin (cu doar cinci zile înainte de a începe), a fost  Centar 2015 (Centru 15). Condus de  generalul Valeri Gherasimov, Șeful Statului Major al Forțelor Armate Ruse, și desfășurat în Districtul Militar Central, exercițiul a angajat peste 95.000 de militari și peste 7.000 de mijloace de luptă, angrenând în acțiune și structuri militare din Kazahstan.

Nu numărul de militari a fost deranjant sau periculos, cât faptul că împotriva acordului cu privire la măsurile de întărire a încrederii şi securităţii, stabilite  la Viena, în anul 1994, Rusia a dat notă de neconformare și nenotificare cu privire la cantitățile de forțe și mijloace angrenate în exerciții.

Anul 2016 a fost marcat de Kavkaz-2016 (Caucaz 2016), exercițiu care a implicat 120.000 de militari participanți și care a urmărit să  reflecte accentul pus pe o strategie unificată care acoperă în totalitate amenințările militare cu care s-ar putea confrunta Rusia.

În timp ce numele exercițiului părea a avea un accent sudic, în realitate au fost implicate unități în raioanele militare sudice, centrale și de vest, cu implicarea chiar a unor unități de flotă nordică, în plus față de navele din Marea Caspică. Scenariul exercițiului sugera că a fost conceput având NATO ca adversar potențial, deși centrul de greutate al amenințării se află mai aproape de Marea Neagră decât de Marea Baltică.

ZAPAD-17(Vest -17) a inceput

Scenariul exercițiului este o bună ocazie pentru ministrul Apărării rus, Serghei Șoigu, de a experimenta noua Strategie militară (opera generalului Gherasimov), care prevede că actualele conflicte militare sunt marcate de angajarea integrată a forței și a măsurilor politice, economice, informaționale, cu o largă utilizare a potențialului de protest al populației și a forțelor operaționale speciale, de reducerea perioadelor de timp necesare pregătirii operațiunilor militare și de utilizare a metodelor de operare indirecte și asimetrice.

Gen. Serghei Șoigu este ministru al apărării din 2012 și unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Vladimir Putin, după unii comentatori, chiar succesorul Țarului de la Kremlin

Exercițiul urmărește să identifice un răspuns rapid la amenințări militare care țin de împiedicarea funcționării sistemelor de guvernare a statului și a comenzii și controlului militar al Federației Ruse, crearea formațiunilor armate ilegale și a activității lor pe teritoriul Federației Ruse sau pe teritoriile aliaților săi, și de demonstrații de forță în cursul exercițiilor pe teritoriile statelor aflate în vecinătatea Federației Ruse sau a aliaților săi.

Rusia și NATO tratează conflictul la fel

 Urmărind linile strategice de acțiune, stipulate în Strategia de apărare, copiind foarte bine abordarea comprehensivă a conflictului militar (un concept de sorginte vestică), scenariștii ruși au stabilit (având în vedere și raioanele de desfășurare a acțiunilor) parcurgerea unor etape de pregătire specifice stării de pace, dar care este faza ce precede conflictul.

În acest sens se urmărește punerea în aplicare a conceptului reception- staiging-onward movement integration (recepția echipamentelor dislocate – constituirea structurilor și integrarea structurilor- deplasarea structurilor către raionul acțiunilor – integrarea structurilor în ierarhia teatrului de operații).

Așa se face că de la începutul anului au fost declanșate exerciții de mobilizare (atât în Rusia, cât și în Belarus), centrul de greutate fiind pus pe pregătirea structurilor logistice care vor sprijini dislocarea, în special pe unitățile feroviare din Smolensk și Rjazan (vor fi necesare peste 6.000 de vagoane pentru transport în și din Belarus).

Paradele militare fastuoase din Piața Roșie întrețin în interiorul țării mândria unei armate glorioase, printre cele mai puternice din lume, în vreme ce Vestului îi transmit mesaje de expansiune a sferei de influență, care evocă Războiul Rece

În faza  dislocărilor, accentul a fost pus pe transporturi de aprovizionare cu combustibil, organizarea raioanelor de debarcare, a bazelor navale și  a aeroporturilor pe care se vor realiza îmbarcări și debarcări.

Pentru unitățile care participă la acțiuni este stabilit un program de pregătire a tehnicii și de instruire pe secvențele care sunt desfășurate inter-arme sau întrunit (inter-categorii de forțe). Sunt deja vizibile exercițiile parșutiștilor și cele ale unităților de elicoptere, în special la  granița cu Estonia  (regiunea Pskov), a navelor din Marea Baltică sau a artileriștilor din enclava Kalinigrad.

Exercițiile sunt combinate cu acțiuni reale în teren, cu scopul de a identifica eventuale comportamente opozante ale populației din Belarus și în acest sens sunt semnalate (de mass-media), prezențe ale forțelor speciale, prezențe legendate de anumite activități sportive sau culturale.

 Rusia acționează inteligent și folosește prezența trupelor dislocate pentru exercițiu cu scopul de a face adevărate spectacole militare, de genul celei de ziua Marinei Ruse, când pentru parada navelor, majoritatea bazelor navale au utilizat tehnica dislocată pentru exercițiu, fără a sublinia acest fapt. 

Se pare că din lunile iunie și iulie se desfășoară cu intensitate faza dislocării structurilor forțelor terestre (în special a tancurilor T-72B3 în Belarus) și a forțelor aerospațiale care au sosit la Baranovichi (la aproximativ 150 de kilometri de frontierele poloneze și lituaniene).

Informațiile arată că numărul militarilor ruși din zona apropiată de granița Belarus cu Ucraina ar fi de aproximativ 23.000 (un număr rezonabil, având în vedere că vor participa în jur de 100.000).

Tot din zona pregătirilor ce preced integrarea unităților sunt și exercițiile medicale și de stat major care s-au desfășurat recent în Districtul militar Vest (inclusiv ședința  Consiliului militar al districtului de la Sankt Petersburg).

Districtul Militar Vest – angoasa NATO

Pornind de la ideea că este doar un exercițiu, în logica lucrurilor nu ar trebui ca NATO să aibă temeri și totuși ele există, din cauza componentelor militare și dispunerea forțelor în acest district.

Traducerea, într-un limbaj accesibil, a capabilităților militare ne arată un tablou în care figurează de la două armate de arme întrunite (având în compunere divizii și brigăzi), la o armată de tancuri (la rându-i cu divizii), structuri  de aviație și baze navale, mergând prin întreaga gamă de mari unități de sprijin conducere (de cercetare, comunicații, război electronic, război informațional) de sprijin luptă (forțe speciale, artilerie și rachete terestre și antiaeriene), precum și sprijin logistic (de la transport, mentenanță, medicală, cartiruire), structuri a căror capacitate provoacă o stare de disconfort Ucrainei, Poloniei și țărilor baltice.

Vladimir Putin, flancat de Serghei Șoigu (dreapta) și Valeri Gherasimov (stanga), triunghiul din vârful puterii militare a Rusiei

Deși forțele țărilor membre NATO, dispuse la granița cu districtul militar central sunt mult peste cifra celor etalate de Rusia, problema este dată de capacitatea de reacție.

Rusia este în măsură să mobilizeze, să disloce și să ocupe rapid raioane de acțiune militară pentru că decizia este a unei persoane, adică președintele Putin.

NATO se mișcă mai greu, pentru că deciziile se iau în Consiliul Alianței și trebuie să fie unanime, iar mișcările se fac dificil, pentru că nu există un Schengen al libertății de mișcare a forțelor NATO din Europa.

Rusia se poate mișca rapid pentru că e condusă de o singură persoană, dar anduranța ei este limitată. NATO se mișcă încet pentru că deciziile sunt colective, dar anduranța este proverbială (confirmată în timp). Așadar, dacă scorul meciului este egal în fiecare repriză, în prelungiri Rusia va pierde.