Actual

Leonardo di Caprio în fața rolului vieții sale – Leonardo da Vinci

Leonardo di Caprio are o nouă șansă în carieră. Îl va interpreta pe Leonardo da Vinci într-un film biografic dedicat titanului Renașterii. La 43 de ani, di Caprio se poate spune că mai are puține de demonstrat. A câștigat un premiu Oscar, pentru rolul din Revenant, are una dintre cele mai diverse filmografii și mai ales admiratori în lumea întreagă.

Și totuși, faptul că-l va interpreta pe Leonardo da Vinci este un fel de, îndrăznim să-i spunem, predestinare. Pe starul hollywoodian nu îl cheamă întâmplător Leonardo.


Mama sa a hotărât să-i dea acest nume chiar după geniul Renașterii italiene. Era însărcinată, în vizită în Italia și a fost impresionată de unul dintre tablourile lui Leonardo da Vinci expuse la Galeriile Uffizi, din Florența.


Există informații în acest sens, care au fost publicate de revista Variety. Ele merg cu speculațiile până într-acolo încât să spună că Leonardo nenăscut ar fi tresăltat în burta mamei sale în momentul în care s-ar fi aflat la Uffizi în fața unui tablou al lui da Vinci, iar tatăl ar fi spus ''e un semn, îi vom spune Leonardo''.

Mama lui Leonardo di Caprio este de origine germană, are și ceva sânge rusesc, și i-a adăugat și prenumele Wilhelm, după bunicul matern. Descendența italiană a moștenit-o pe linie paternă, tatăl său fiind jumătate italian, jumătate german.

unul dintre portretele lui Leonardo da Vinci

Filmul dedicat lui da Vinci este ecranizarea unui roman biografic semnat de Walter Isaaacson, care a mai scris și despre viața lui Steve Jobs. Este pentru prima dată când Leonardo di Caprio va interpreta un personaj de origine italiană.

cel mai cunoscut autoportret al lui da Vinci, desenat cu cretă roșie pe hârtie, pe când artistul avea 60 de ani

Marele regizor Martin Scorsese, cel care i-a modelat cariera lui di Caprio, distribuindu-l în multe dintre filmele sale, nu i-o oferit niciodată ocazia să fie italian pe ecran. Puțină lume știe că Leonardo di Caprio a ajuns să lucreze cu Martin Scorseze la recomandarea lui Robert de Niro. Jucaseră împreună în filmul ''Viața acestui băiat'', pe când di Caprio avea 19 ani. În caz că nu l-ați văzut, este o recomandare.

Filmul despre Leonardo da Vinci, cu Leonardo di Caprio protagonist, se va lansa în toamna acestui an. Este, de fapt, primul film de la Hollywood care îi este dedicat lui da Vinci.

Pentru realizarea filmului despre viața lui Da Vinci s-au bătut în oferte financiare cele mai mari case de producție de la Hollywood, iar învingătoare a ieșit Paramount.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top