Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean a a declarat, sâmbătă, înaintea şedinţei acestei autorităţi, că sesizarea PDL şi PMP referitoare la guvernul Ponta 3 “are obiect” şi că în procedura Curţii nu există “renunţarea la judecată”.

Intern

Zegrean: Sesizarea PDL şi PMP privind guvernul Ponta 3 “are obiect”

Sesizarea are obiect. La procedura Curţii Constituţionale nu există renunţare la judecată. Aici nu vine omul că vrea să vină. În procesele civile este un principiu, cel al disponibilităţii. Poţi să renunţi oricând la judecată, inclusiv la drept. Aici, după ce suntem sesizaţi, trebuie să dăm o soluţie”, a expus Zegrean, conform Mediafax.

Întrebat care ar fi consecinţele admiterii sesizării PDL-PMP, Zegrea a răspuns: “Noi nu facem scenarii, noi aplicăm Constituţia. Să facem ca lumea să fie conformă cu Constituţia. În rest, noi nu facem scenarii”.

Preşedintele Curţii a a menţionat că nu a găsit un precedent al situaţiei care trebuie soluţionată într-un alt stat al UE: “Lucrurile care se întâmplă la noi, în democraţiile consolidate nu se mai întâmplă”.

De asemenea, Zegrea a spus că nu a primit textul noului program de guvernare: “N-am văzut programul. Am primit o scrisoare de la primul-ministru că programul a fost trimis la Parlament”.

Întrebat dacă decizia CC ar putea fi amânată, Zegrean a răspuns: “Se poate întâmpla şi asta”.

El a remarcat faptul că, în prezent, “există o stabilitate şi e bine că există”.

PDL şi PMP arată, în sesizarea depusă la CC, că programul de guvernare aprobat de Parlament în decembrie 2012 a fost completat prin cooptarea UDMR, astfel că hotărârea privind modificările din Guvern aprobată de plenul reunit marţi este neconstituţională.

În sesizarea PDL la CC democrat liberalii arată că Parlamentul a aprobat o remaniere a Guvernului la propunerea primului ministru, dar că hotărârea adoptată de Parlament este neconstituţională deoarece prin acordul încheiat de UDMR s-a modificat programul de guvernare.

 

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top