Ziua Culturii: 9% dintre români citesc zilnic, 39%, niciodată

O nație care s-a dezvoltat între zodia lui Eminescu și cea a lui Caragiale. Un popor traversat de sentimentalism și de umor, dar și de o uitare arbitrară: ținem minte numai convenabilul istoric.

În rest, dialectica istoriei nu prea funcționează la români: nu învățăm nimic din răul recurent, din vicleniile lumii. Drept dovadă, cu câteva zile înaintea sărbătorii de astăzi, am aflat cu stupefiere că revista „Familia”, în care a debutat Mihai Eminescu, își pierde autonomia și personalitatea juridică. Lipsă de finanțare, se pare.

Știți din ce vine lipsa de finanțare? Din lipsa de viziune a celor care guvernează, în prezent, sectorul cultural. Că pierdem „Familia” lui Eminescu, e o problemă de politică a domeniului cultural, dar și de consum cultural. Că avem tot mai puține familii culturale în rândul creatorilor de cultură, și tot mai puțină solidaritate a publicului, aceasta este boala cronică a domeniului, despre care nu vorbește nimeni.

Cultura contemporană e a lockdownului, a politicii lacătului: e mai simplu să închizi un proiect decât să te ostenești prelungindu-i viața. Suferim de fakenews? Dacă publicul ar citi mai multe reviste culturale, și numărul lor ar crește, și calitatea lor s-ar diversifica. Adevărata presiune asupra unui sistem cultural vine din partea publicului. Însă câtă vreme adevărurile prefabricate ne colonizează viața, nu vă mirați că rămânem provinciali, minori, înșelați. Curând, dacă nu schimbăm ceva, pierduți.

Suferim, tot mai mult, de pe urma formelor fără fond

Am ales să celebrăm Ziua Culturii Naționale de aniversarea lui Eminescu. Putem spune că, în sensul unei conștiințe culturale, România modernă s-a născut sub semnul lui Eminescu. Numai că umorul ei, uneori negru, alteori cinic, a făcut să evoluăm sub metehnele lui Caragiale.

Suntem o civilizație birocratică: „două la primărie, două la prefectură”, și am rezolvat problema. Eventual, două dosare cu șină, predate personal, la un ghișeu, în plină pandemie. Multă hârtie – adică un exces de maculatură administrativă – ascunde lacunele guvernării sectorului cultural, și așa muribund, subfinanțat, vulnerabil. Problema nu e că ne amintim de Eminescu doar de ziua lui și a culturii noastre, și nici că trăim ca într-o comedie de județ a lui Nenea Iancu.

Cel mai greu este să recunoaștem că am ajuns să întruchipăm teoria lui Maiorescu: suferim, tot mai mult, de pe urma formelor fără fond. Tratăm statul ca pe un administrator al culturii, redus, din păcate, la mecanismele închiderii instituțiilor de profil. Un stat administrator nu poate fi un stat arbitru, un stat creator, un stat-autor. De asta avem nevoie, dacă ne dorim o democrație funcțională și poziționarea culturii în centrul actului de guvernare.

SINGURA SĂNĂTATE A UNEI NAȚIUNI, POSIBILĂ PRIN CULTURĂ

Ca fost ministru al Culturii, am toată convingerea că Ministerul trebuie să reacționeze la singura putere care poate adăuga fond formelor: publicul. Cere și ți se va da. Nu e doar un dicton creștin, e și un principiu de liberalizare a pieței culturale.

De ce unele state europene au redeschis sălile de spectacol, respectând toate normele prudențiale pentru prevenirea răspândirii coronavirusului?

De ce în Belgia cartea a fost clasificată drept bun esențial?

De ce Piața Bastilliei a devenit, în ultimele zile ale lui decembrie, loc pentru protestul publicului și artiștilor, deopotrivă, pentru redeschiderea teatrelor? Pentru că oamenii înțeleg, prin mentalitatea, educația și civilizația lor, că singura sănătate a unei națiuni este posibilă prin cultură. Și toți vor să se însănătoșească. Toți înțeleg că speranța în normalitate, obediența față de reguli, reflexivitatea sferei publice și dialogul critic și constructiv nu sunt nimic altceva decât expresii și consecințe culturale.

Nu uitați, la acest ceas de sărbătoare, un lucru. 9% dintre români citesc zilnic, 39% niciodată; 42% dintre românii din mediul urban merg la mall săptămânal, 62% dintre tinerii cu vârste de până în 30 de ani nu merg niciodată la spectacole. Ce doresc românilor de Ziua Culturii Naționale? Ca cifrele consumului de cultură să crească, pentru că doar așa cresc șansele noastre la decență, la normalitate, într-un anumit sens, la istorie!