Lumea tenisului e în stare de șoc, după ce Maria Sharapova (28 de ani), fost lider mondial WTA, a anunțat că a fost găsită pozitivă la un test antidoping făcut în timpul Australian Open, primul turneu de mare șlem al anului.
Maria Șarapova a susținut o conferință în care a anunțat că a picat testul antidoping la Australian Open. Jucătoarea, care spune că nu are intenția de a se retrage din tenis, riscă o suspendare de până la 2 ani.
Șarapova a mprturisit că a luat timp de zece ani acest medicament prescris de medicul de familie. Meldonium a fost interzis de la 1 ianuarie 2016.
Substanța este un antiischemic, folosit pentru tratarea anginei pectorale și infarctului miocardic.
„Am făcut o greșeală uriașă, nu am știut că medicamentul a fost interzis de la 1 ianuarie. Mi-am dezamăgit fanii, nu vreau să-mi închei cariera așa, sper că avea din nou șansa să joc. Nu mă retrag”, a spus Maria Șarapova.
De asemenea, jucătoarea rusă de tenis a spus că nu știe care vor fi consecințele și va fi anunțată ulterior de ITF.
„Îmi asum întreaga responsabilitate”, a spus Șarapova, care a subliniat că timp de zece ani acest medicament nu a fost pe lista de substanțe interzise și, deci, l-a luat în deplină legalitate.
„Mi-a fost dat acest medicament de către medicul de familie pentru niște probleme de sănătate pe care le-am suferit în 2006, mi se făcea rău des, răceam la câteva luni, făceam periodic EKG, aveam și istoric de diabet în familie”, a explicat sportiva. „M-a făcut bine și de aceea am continuat să-l iau”, a explicat ea.















































