2012: De ce se teme PD-L de alegeri?

PD-L nu realizează (sau poate că da!) că tot comportamentul politic pe care-l afişează cu ostentaţie începând încă de-acum trei ani va constitui cu certitudine un precedent legal şi un model de urmat pentru alte partide şi alte guvernări, atunci când democrat-liberalii nu se vor mai afla la putere. Indiferent că acest lucru se va întâmpla anul viitor sau peste cinci ani.

Noile pseudo-reguli democratice pe care PD-L le tot inserează în viaţa politică, de la modificarea sistemului de vot şi reorganizarea teritorială până la comasarea alegerilor au toate şansele să fie copiate şi de alţii, alterând brutal orice urmă de legitimitate constituţională, încălcând orice cutumă a democraţiei. Dar democrat-liberalilor pare să nu le pese şi există impresia că acţionează după dictonul: „după noi, potopul”.

Cine votează

Oricât ar merge PD-L pe ideea campaniei negative îndreptate împotriva Opoziţiei, totuşi finalmente electoratul va vota ce au realizat democrat-liberalii şi nu ce nu au realizat PSD sau PNL. Iar ce a realizat PD-L fie este inexistent, fie nu afectează pozitiv cu nimic electoratul mediu. Şi nu neapărat deoarece nu au vrut, ci fiindcă nu au putut, nu s-au priceput sau conjunctura economică nu le-a fost favorabilă. PD-L ştie că electoratul vrea rezultate palpabile, dar principala problemă a partidului prezidenţial este lipsa de timp pentru aşa ceva. După ce vreme de trei ani s-au complăcut în politici sterile şi în recuperarea investiţiilor din fostele campanii electorale, cea mai mare ameninţare a democrat-liberalilor este imposibilitatea de a da senzaţia unei creşteri economice  în timpul cât a mai rămas  până la alegeri.

Până acum rezultatele au fost palpabile doar la nivelul Băncii Centrale, al Institutului Naţional de Statistică sau al „sistemului macroeconomic”. Problema este că niciuna dintre acestea nu participă la vot. PD-L va trebui să meargă în 2012 şi să ceară votul electorilor, al cetăţenilor care au resimţit dureros scăderea salariilor, supraimpozitarea pensiilor sau eliminarea subvenţiilor la căldură. În plus de asta au avut de suportat şi duritatea mesajelor prezidenţiale sau democrat-liberale la adresa tuturor categoriilor sociale. Profesori, medici, militari, pensionari, poliţişti, avocaţi, funcţionari publici, toţi au nimerit, la un moment dat, în avalanşa discursurilor care-i puneau „la zid”. Practic, nu există categorie socială în România care să nu fi fost criticată de către actuala administraţie: pentru lene, pentru nemuncă, pentru câştiguri oneroase, pentru rezistenţă la reformă sau pentru acte de corupţie. Şi totuşi, aceştia sunt marea masă a electoratului.

Artificiile

Pentru a reuşi să rămână la putere, chiar şi într-o majoritate relativă (după aceea intervine sarcina preşedintelui de a găsi formula „magică”) PD-L-ului îi trebuie fie timp, fie modificarea sistemului de vot astfel încât candidaţii săi să fie avantajaţi. În sistemul de vot pe care îl propune PD-L (uninominal pur, dar şi comasarea tuturor alegerilor) practic nu va mai conta votul popular, adică cantitatea de voturi pe care fiecare partid o culege. Există astfel posibilitatea ca un partid, de exemplu, să aibă 30% din voturile populare, dar datorită votului uninominal pur să aibă  în Parlament doar 10% din fotolii. Ar putea exista şi situaţia, ilogică, ca USL să aibă peste 50% din voturile naţionale, dar fotoliile de parlamentar care le revin să fie chiar sub 30%.

Acesta este, de fapt, şi scopul campaniei duse de PD-L şi Emil Boc cu tema: „candidaţii de pe locul 3 care au ajuns în Parlament în detrimentul celor de pe locul 1”. Tocmai această compensare a voturilor naţionale cu cele locale este teama cea mare a PD-L: pe plan local pot deturna atenţia  electoratului, însă nu se poate spune acelaşi lucru şi despre electoratul la nivel naţional.

Mai mult decât atât, speculând lipsa de cultură  politică a românilor şi apetenţa acestora către mesajele populiste, PD-L doreşte şi o comasare a alegerilor. Care are şi ea logica ei din punctul de vedere al democrat-liberalilor. În definitiv suprapunerea alegerilor prezidenţiale cu referendumul pentru modificarea Constituţiei a adus un previzibil câştig lui Traian Băsescu şi implicit PD-L, un artificiu tehnic care pare să fi făcut diferenţa între Mircea Geoană şi actualul preşedinte (laolaltă cu voturile din străinătate). Şi cum „ulciorul nu merge de multe ori la apă” este clar că democrat-liberalilor le lipseşte curajul de a mai suprapune un referendum peste următoarele alegeri parlamentare; dar o  comasare care să acţioneze în acelaşi fel nu este de respins. Mai ales că va forţa primarii să lucreze în mod direct pentru nişte candidaţi pe care nici nu-i vor mai vedea după aceea timp de patru ani.

Şi totuşi PD-L fuge de alegeri…

În decursul ultimilor trei ani, PD-L a avut de  făcut faţă unei sume enorme de presiuni venite din toate părţile, iar ultimul lucru de care s-au ocupat a fost propria  imagine în rândul electorilor. Este greu de crezut, dar tocmai acel „uninominal pur” pe care îl susţin le-a adus toate necazurile. Primarii şi aleşii locali au acţionat aproape exclusiv pentru propria imagine, lăsând pe  plan secund imaginea partidului. Poate şi de aceea, la Neamţ, Adrian Rădulescu a candidat sub alte culori şi fără siglă: imaginea PD-L a devenit neimportantă pentru „baronii” locali.

La nivel naţional, cu o imagine aproape de dezastru, PD-L ştie că nu are mari şanse de prezervare a puterii. Primarii şi consilierii judeţeni şi locali oricum vor rămâne în funcţii şi nu cred că au mari griji referitoare la conducerea centrală a partidului sau la libertatea de acţiune a preşedintelui. De aceea PD-L-ului îi trebuie timp, mult timp pentru a reconstrui şi a repara ce se mai poate repara. Amânarea alegerilor locale este proiectată tocmai în acest sens. Cu cât mai îndepărtate sunt alegerile cu atât cresc şansele de revenire economică (datorită conjuncturilor externe şi nu datorită activităţii guvernului), dar cresc şi şansele creşterii animozităţilor din USL.

Românii spun că „fuga e ruşinoasă, dar e sănătoasă”.  La fel de „sănătos” gândesc şi reprezentanţii partidului prezidenţial.