Au trecut cinci ani de când românii cu credite în franci elvețieni luptă în instanță pentru ceea ce unul dintre avocații cheie din aceste spețe numește „drept constituțional al românilor”, dreptatea.


Economie

2017, sfârșitul clauzelor abuzive?

Se scrie multă „istorie”, asistăm la procese în care, după multe recursuri, românii cu credite câștigă, sunt despăgubiți și scapă de clauzele abuzive. A existat un punct de cotitură. În ianuarie 2014, președintele Tribunalului București, Laura Andrei, a dat, irevocabil, câștig de cauză unui grup de clienți ai Volksbank (jucător preluat ulterior de Banca Transilvania), în cazul a 315 contracte de credit. Astfel, instanța stabilea atunci caracterul abuziv al comisionului de risc şi al altor comisioane din contractele de credit practicate de Volksbank și al modificării unilaterale a dobânzii. Decizia a determinat semnarea de contracte bancare noi, fără clauze abuzive. Gheorghe Piperea, avocatul care reprezintă cei mai muţi clienți ai băncilor în instanță, ne-a declarat că, în urma acestui proces, contractele de credit care au fost încheiate după 2014 nu mai conțin clauze abuzive.

 

Procesul care a schimbat clauzele din toate contractele noi

„Băncile s-au gândit că, în loc să se trezească iarăși cu acțiuni în instanță, mai bine să nu mai aibă clauze abuzive în contracte. Acesta a fost primul proces câștigat din istorie. Instanța a fost atentă, independentă, nu am decât laude la adresa acesteia. Impactul acestui proces a fost uriaș. Toate procesele ulterioare au fost câștigate pe baza acestui precedent. Într-un final, pe la jumătatea acestui an, Volksbank a luat, împreună cu Banca Transilvania, decizia de a elimina din toate contractele acest comision de risc și să restituie sumele încasate, până în septembrie 2015. Impactul acelei hotărâri din 2014 a fost uriaș”, a declarat Piperea pentru Q Magazine. Avocatul ne-a relatat că procesele legate de clauzele abuzive ale băncilor vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2016, cele mai multe fiind acțiuni colective pentru înghețarea cursului francului elvețian. „Eu am câștigat trei astfel de dosare. Cursul acela, care era de 1,8 lei pentru un franc elvețian, acum este 4,2. Diferența este dublă. Mai există un proces împotriva BCR care, probabil, se va încheia în ianuarie 2016”, a precizat Piperea.

BCR a pierdut definitiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), luna trecută, un proces intentat de peste 200 de clienţi. Recursurile în cadrul acestei spețe au adus verdictul final după cinci ani. Acesta este primul proces colectiv împotriva clauzelor abuzive din contractele de credit care a fost câștigat de clienții acestora la ÎCCJ. Potrivit BCR, dobânda de referinţă variabilă va fi negociată cu clienții, ofertă care le-ar fi fost deja făcută acestora. „Clienții au putut beneficia de oferte concrete, de înţelegere amiabilă, atât la început şi în mod permanent pe parcursul celor 5 ani”, a transmis banca, într-un comunicat.

0,2%
Valoarea  contractelor cu clauze abuzive din portofoliile băncilor din România

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top