87/2010, respingând cererea de suspendare a documentului emis către RMGC.
Acesta este cea de-a zecea decizie favorabilă obţinută de RMGC în ultimele 15 luni.Cererea de suspendare respinsă ieri a fost formulată de douăONG-uri care se opun proiectului minier de la Roşia Montană, împotriva Consiliului Judeţean Alba şi companiei Roşia MontanăGold Corporation (RMGC). Săpxămâna trecută, Tribunalul Cluj a respins cererea înaintată de Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu şi Asociaţia Alburnus Maior de suspendare a hotărârii Consiliului Local nr. 1/2009 (HCL 1/2009), cu privire la planul de urbanism general (PUG) al comunei şi planul de urbanism zonal (PUZ) pentru Zona de dezvoltare industrialăRoşia Montană. În consecinţă, atât Certificatul de Urbanism cât şi documentaţia PUZ-PUG sunt în vigoare şi perfect aplicabile. „
Odată aprobat, proiectul Roşia Montană va contribui cu aproape 1% la PIB-ul României, chiar dacă unele ONG-uri se opun constant dezvoltării economice şi sociale a unei zone foarte sărace a ţării.Am câştigat zece procese majore în ultimul an şi jumătate, toate iniţiate de ONG-uri, şi suntem convinşi că proiectul minier Roşia Montană va fi un model de dezvoltare responsabilă", declarăDragoşTănase, director general al RMGC. Proiectul minier de la Roşia Montană aduce peste 4 miliarde de dolari în economia României, în mod nemijlocit, ceea ce va genera o contribuţie totală potenţială la PIB de 19 miliarde USD incluzând efectele de multiplicare, conform estimărilor din 2010 ale specialiştilor britanici de la Oxford Policy Management.Proiectul va genera mii de locuri de muncă, respectând legislaţia de mediu din România şi Uniunea Europeană şi contribuind, în acelaşi timp, la conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural















































