Vicepreşedintele PDL Theodor Paleologu s-a arătat dezamăgit de anularea referendumului din Bucureşti, apreciind că tema reformei Capitalei s-a pierdut printre altele precum reîmpărţirea administrativ-teritorială a României şi reforma Constituţiei, potrivit unui interviu acordat EuropaFM.

Politică

Paleologu: Nu se poate face reformă în Bucureşti când totul e un meci între Udrea şi Chiliman

"
Din păcate, toată discuţia privind reforma a fost hiper-personalizată, de parcă ar fi fost vorba de persoana Elenei Udrea aici.
Ori e o treabă mult mai serioasă decât o persoană care, aşa zicând, ar fi vrut să fure toţi banii bucureştenilor.Sunt convins că există o majoritate de bucureşteni care şi-ar dori o schimbare a Bucureştiului. Dar atunci când totul este un meci între Chiliman şi Udrea, n-ai cum", a spus Paleologu.Potrivit EuropaFM, democrat-liberalul s-a arătat dezamăgit de anularea referendumului pentru Capitală şi consideră că "o să rămânem cu treaba nefăcută" atâta timp cât reforma Bucureştiului a fost legată de reforma întregii ţări şi apoi a Constituţiei.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top