Echipa din Ştefan cel Mare a câştigat ultimul meci din 2011, menţinându-se astfel pe primul loc al clasamentului după 18 etape, la un punct deasupra lui CFR Cluj.

Sport

Dinamo, liderul de iarnă al Ligii I

 

 

Dinamo a câştigat cu 1-0 pe terenul lui FCM Târgu Mureş, în ultimul joc dinaintea pauzei de iarnă, şi îşi păstrează fotoliul de lider până la reluarea campionatului, în 2012. “Câinii”, care au obţinut ultimul titlu în 2007, au 40 de puncte, faţă de 39 ale CFR-ului, care s-a impus tot cu 1-0 la Astra Ploieşti.

Victoria lui Dinamo a fost adusă de golgheterul Ligii I, Marius Niculae, care şi-a trecut în cont a 14-a reuşită a campaniei, când a convertit un penalty dubios, acordat după o intrare a căpitanului gazdelor, Robert Ilyeş, la Ionel Dănciulescu, în startul reprizei secunde.

Antrenorul Liviu Ciobotariu a construit o apărare solidă, alb-roşii primind doar 10 goluri în cele 18 meciuri disputate de la începutul sezonului.

Succesul Clujului pe terenul Astrei Ploieşti a venit după golul italianului Felice Piccolo, într-un meci în care antrenorul portughez al ardelenilor, Jorge Costa, a numit 10 străini în echipa de start.

După pauza de iarnă, Dinamo primeşte vizita lui Gaz Metan Mediaş, iar CFR o va găzdui pe FCM Târgu Mureş. Federaţia Română de Fotbal nu a anunţat încă data la care campionatul va fi reluat.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top