Potrivit unor surse implicate în acest dosar, un agent procedural al DNA trebuie să meargă la sediul LPF şi la cel al FRF pentru a înmâna conducerilor ligii şi federaţiei o copie a ordonanţelor de punere sub sechestru a mai multor bunuri.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, procurorii nu au fost la sediul FRF, unde, în această dimineaţă, are loc şedinţa Comitetului Executiv, a declarat, pentru MEDIAFAX, ofţerul de presă al federaţiei, Paul Zaharia.
Federaţia Română de Fotbal (FRF) şi Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) sunt învinuite de procurorii DNA în dosarul excluderii Universităţii Craiova, alături de preşedinţii acestor foruri, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, şi de alţi membri ai Comitetului Executiv al FRF. Aceştia sunt învinuiţi de abuz în serviciu şi de sustragere de bunuri de sub sechestru.
Până în prezent, au fost audiaţi de DNA toţi cei acuzaţi în acest dosar şi mai mulţi foşti componenţi ai echipei oltene.
















































