“Chiar în sânul coaliţiei la putere există importante disensiuni din acest punct de vedere, astfel încât apare absolut imposibilă modificarea Constituţiei până la alegerile din noiembrie anul acesta. Orice subiect pe tema modificării Constituţiei în acest mandat parlamentar este făcut numai cu scop politicianist, nu are nici cea mai mică şansă de reuşită, chiar dacă preşedintele Traian Băsescu şi-ar da demisia începând de mâine. Din păcate pentru presedinte, din fericire pentru ţară, şi-a epuizat potenţialul de a comunica cu ţara”, a declarat Toni Greblă vineri pentru RRA.















































