A condus Televiziunea Română „Liberă” (iliesciană), imediat după Revoluţie, şi a fost membru CNA la mijlocul anilor 2000. Spre sfârşitul vieţii, un secret teribil, ieţit la iveală, i-a ţifonat iremediabil imaginea. S-a stins din viaţă zilele trecute, în ziua în care a împlinit 87 de ani.
București, 1925. Laboratorul de Optică şi Acustică reuţeţte în premieră să transmită pe distanţe scurte desene artistice. Un pas mic pentru optică, un pas uriaţ pentru Televiziunea Română, care, 32 de ani mai târziu, va începe să emită din sediul aflat în strada Molière. Cele două date au o însemnătate aparte și pentru Emanuel Valeriu, cel care între 1990 și 1992 va conduce, împreună cu Răzvan Theodorescu, televiziunea publică – obiectiv strategic al acelor ani.
Jurnalist de la 15 ani
Pe 18 aprilie 1925 se naște Emanuel Valeriu. După cum avea să povestească chiar el la începutul anilor 90, tatăl său a făcut parte din Partidul Comunist Român în anii de clandestinitate ai acestuia. Pasiunea pentru sport, călătorii și jurnalism îi va îndrepta paţii adolescentului Emanuel către presa sportivă. Așa se face că, la nici 15 ani împliniţi, viitorul preşedinte al TVR începe să publice în Universul Sport. Se întâmpla în 1940, anul în care România pierdea Basarabia și Bucovina, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, ceda nord-vestul Transilvaniei Ungariei (Dictatul de la Viena) și Cadrilaterul Bulgariei. Un an mai târziu se va muta la Gazeta Sporturilor, unde va sta până în 1944.
O viaţă agitată
Între timp se apucă de rugby. Continuă în paralel să lucreze ca redactor la Radiodifuziunea Română. Anul 1957, momentul lansării oficiale a televiziunii profesioniste din România, îl găseşte pe eroul nostru în curtea TVR-ului, unde este angajat ca reporter. Va fi apoi, rând pe rând, realizator, producător, vicepreşedinte şi director general al Televiziunii Române.
În acelaşi timp, publică mai multe cărţi despre sport şi politică (inclusiv două cărţi autobiografice, în 1992 şi în 2001: Fără contract, respectiv Faţa necunoscută a Europei Libere). Totodată, reuşeşte să fie director de ziar, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului şi, timp de 21 de ani, corespondent în secret al postului de radio Europa Liberă.
Colaborarea cu Securitatea
În octombrie 2011, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au dat verdictul: Emanuel Valeriu a colaborat cu Securitatea sub numele conspirative „Emil”, „Epure” şi „Vipera”. CNSAS a descoperit atunci, în arhiva instituţiei, acte care conţineau note verbale ale acestuia către Securitate, precum şi informaţia cum că Valeriu primea bani în schimbul informaţiilor transmise. Informaţiile făceau referire la personalităţi din mediul literar, dar şi la jurnalişti de la Europa Liberă, post la care fostul director general al televiziunii publice a lucrat.
Final trist
Din nefericire, în ultimii ani de viaţă, cunoscutul jurnalist se află în centrul unui scandal public şi al unui proces cu CNSAS, după ce Neculai Constantin Munteanu îl denunţă public că ar fi fost infiltrat de Securitate la Europa Liberă. Emanuel Valeriu se stinge din viaţă pe 18 aprilie 2012, în ziua în care ar fi împlinit 87 de ani.
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
