Poliţia Rutieră va amplasa, cu ocazia zilei de 1 Mai, până la 500 de aparate de măsurare a vitezei pe drumurile către staţiunile montane şi de pe litoral şi va beneficia şi de sprijinul Inspectoratului General al Aviaţiei, care va supraveghea traficul cu două elicoptere.

Intern

Câte radare va amplasa Poliţia Rutieră de 1 Mai pe drumurile spre munte şi litoral

“În acest moment facem prospecţiuni de efective, iar Poliţia Rutieră va acţiona din nou cu tot ce înseamnă autovehicule pe care le are în dotare, mai ales cu cele de măsurare a vitezei şi de supraveghere a traficului. În plus, vom beneficia şi de aportul Inspectoratului General al Aviaţiei, cu două elicoptere care vor survola tronsoanele de drum pe de DN1 şi A2. Preconizăm să ieşim cu tot ce înseamnă dotare radare, mai avem probleme cu autorizarea lor, dar estimez că vor fi undeva la 440-500 aparate de măsurare a vitezei”, a spus şeful Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top