Cei doi fuseseră suspendaţi pe viaţă de către comitetul olimpic englez, dar o curte sportivă superioară a declarat pedeapsa ca fiind ilegală.
Curtea de Arbitraj Sportiv (Court of Arbitration for Sport) a decis că o prevedere, cu caracter intern, a Asociaţiei Olimpice Britanice (British Olympic Association) nu este corectă. Este vorba de suspendarea pe o perioadă de 20 de ani a oricărui sportiv găsit dopat, prevedere ce contravine regulamentelor Agenţiei Mondiale Anti-Doping (World Anti-Doping Agency).
Astfel Marea Britanie, singura membră CIO ce susţine suspendarea pe viaţă a sportivilor găsiţi dopaţi va trebui să îşi corecteze regulamentul.
Chambers, a câştigat bronzul pentru Marea Britanie în cursa de 60 de metri la campionatele mondiale indoor din martie şi a fost suspendat 2 ani după ce a fost găsit pozitiv la un test din 2003. Millar a fost la şi el suspendat în 2004 după ce a fost găsit pozitiv cu celebra EPO.
Ambii pot acum încerca să se callifice la JO din Londra, ce vor începe la sfâşitul lui iulie anul acesta.
















































