O clădire industrială din Rochester, New York, deţinută de compania Kodak a adăpostit un reactor nuclear pe bază de uraniu îmbogăţit.

Life & Style

Un reactor nuclear a fost găsit într-o clădire Kodak

Este vorba de un reactor pentru cercetare, de mărimea unui frigider, depozitat într-un buncăr subteran într-o clădire din ceea ce a fost Kodak Park.

Echipamentul era folosit pentru a verifica gradul de puritate al diferitelor substanţe chimice şi alte materiale folosite în industria fotografică, dar şi pentru a testa diferite tehnici de imprimare a imaginii.

Chiar dacă reactorul nu era subiectul unui secret, este neclar dacă cei de la Kodak au informat poliţia şi departamentele de pompieri despre existenţa acestuia. Autorităţile locale afirmă că nu ştiau că în oraşul lor se află un reactor nuclear.

Acesta conţinea 1.36 kg de uraniu puternic îmbogăţit, acelaşi material folosit pentru realizarea armelor nucleare. În noiembrie 2007 substanţa a fost mutată în containere izolatoare speciale.

Chiristopher Verdona, purtătorul de cuvânt al Kodak, a spus că nu a găsit vreo declaraţie prin care compania să anunţe public faptul că deţine reactorul. Albert Folo, cercetător care a lucrat cu periculosul echipament a afirmat: “Se ştia despre existenţa lui, dar nu i s-a făcut mare publicitate”.
“Dispozitivul nu a fost niciodată o sursă de pericol de radiaţii pentru societate sau angajaţii Kodak. Radiaţii emise de reactor nu au fost detectate în afara clădirii ce îl adăpostea”, a declarat Verdona în încheiere, când a fost întrebat despre riscul pe care echipamentul l-a reprezentat pentru populaţia din Rochester.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top