com.
Premiile Ivor Novello, ce recompensează cele mai bune compoziţii din muzica britanică şi irlandeză din anul precedent, sunt decernate prin votul compozitorilor.
Adele, care a fost nominalizată la patru categorii, s-a impus în cele din urmă la una dintre cele mai prestigioase categorii – “cel mai bun compozitor” – dar şi la categoria “cea mai difuzată piesă” cu hitul ei “Rolling in the Deep”.
Cu toate acestea, artista britanică a pierdut la categoria “cel mai bun album”, unde s-a impus PJ Harvey cu materialul discografic “Let England Shake”.
Lana Del Rey a triumfat la categoria “cel mai bun cântec contemporan” cu piesa “Video Games”, iar Ed Sheeran s-a impus la categoria “cel mai bun cântec” cu piesa “The A Team”.
Grupul Take That, care s-a reunit anul trecut cu fostul membru al său Robbie Williams pentru a susţine un turneu mondial sold-out, a fost recompensat cu un trofeu special pentru contribuţia deosebită adusă muzicii britanice.
Gary Kemp, solistul grupului Spandau Ballet, a fost premiat pentru o colecţie de piese excepţionale (Outstanding Song Collection Award), iar cântăreaţa punk-rock Siouxsie Sioux a fost recompensată cu The Ivors Inspiration Award.
Mark Knopfler, solistul trupei Dire Straits, a primit un premiu pentru întreaga carieră.

















































