HRW i-a solicitat mediatorului internaţional în Siria, Kofi Annan, care a ajuns luni în această ţară şi va fi primit marţi de preşedintele sirian Bashar al-Assad, să exercite presiuni asupra autorităţilor de la Damasc pentru a permite accesul pe teritoriul ţării a comisiei de anchetă a ONU privind ţara arabă.
Damascul a anunţat duminică înfiinţarea unei comisii de anchetă comune armată-justiţie pentru elucidarea măcelului produs la Hula în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, cel mai grav de la intrarea în vigoare a armistiţiului, la 12 aprilie, în Siria.
Respectiva comisie urmează să-şi prezinte miercuri concluziile.
“Este puţin probabil ca o comisie militară siriană să efectueze o anchetă credibilă privind această crimă atroce atât timp cât există dovezi că forţele proguvernamentale sunt răspunzătoare” de masacrul de la Hula, a apreciat Leah Witson, directoare a departamentului Orientul Mijlociu în cadrul HWR.
Şeful misiunii de observatori ONU în Siria, generalul norvegian Robert Mood, a anunţat Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că minimum 108 persoane au fost ucise la Hula, din care 49 sunt copii şi şapte femei.
Organizaţia pentru drepturile omului le-a cerut din nou celor 15 state membre ale Consiliului de Securitate al ONU /5 membre permanente, 10 membre nepermanente/ să ceară Curţii Penale Internaţionale să înceapă urmărirea în cazul celor ce se fac vinovaţi de violenţele din Siria.
















































