România este implicată într-un război politic de tranşee, în care sunt folosite toate armele şi toate instituțiile.

Revista

Război politic de tranşee. Președintele suspendat în fața statului de… drepți

Miza este una enormă, schimbarea puterii, şi a ajuns în linie dreaptă, flintele USL fiind îndreptate acum spre comandantul suprem Traian Băsescu. Pe 29 iulie, românii vor fi cei care vor decide soarta acestui conflict. Jumătate plus unu dintre cei care vor vota. Nu se ştie însă a câta parte a românilor trebuie să se prezinte la vot.

Bătălia USL cu Băsescu

După preluarea puterii, Guvernul USL condus de Victor Ponta s-a trezit în mijlocul unui atac permanent înspre Preşedinție şi instituțiile pe care aceasta le coordona. În teritoriu, mulți dintre directorii de instituții deconcentrate chiar şi la această oră sunt pedelişti, pentru că USL s-a ferit de schimbări rapide pentru a nu fi acuzat de modificări pe criterii politice. Şi, probabil că Guvernul Ponta ar fi continuat după modelul Executivului Tăriceanu, cu atacuri şi răspunsuri, cu Preşedinția. Plagiat după plagiat, dispute pentru participarea la Consiliul European. Condamnarea lui Adrian Năstase, dar mai ales scandalul iscat de modul în care fostul premier a fost dus la închisoare, au lăsat impresia că Băsescu l-ar fi vrut la Rahova chiar şi pe targă, sinucis, nemaifiind loc de alte soluții. Vendeta politică a devenit totală. După revenirea de la Bruxelles, Ponta şi Crin Antonescu au stabilit căile de atac şi, în numai două zile, printr-o mişcare surpriză, extrem de bine pusă la punct şi de eficientă, conducerile celor două Camere ale Parlamentului au fost revocate, Avocatul Poporului la fel, iar preşedintele a fost suspendat.

Bătălia cămăşilor albe transpirate

Au urmat proteste de ambele tabere, acuzații de puci, de lovitură de stat, de încălcarea democrației. În piață, PD-L şi-a adus membrii de partid, intelectualii probăsişti plângeau de mila țării, eşalonul secund al PD-L, îmbrăcat în cămăşi albe, dar cu gulere negre de la transpirație, chema la „unitate” şi la „democrație”. Un fel de plagiat al protestelor de astă-iarnă, al românilor sătui de guvernarea PD-L, dar cu usturoi şi autocare. S-a trecut sub tăcere că până acum două luni a trecut ilegal Legea pensiilor, că Guvernul Boc şi-a asumat răspunderea pe o lege şi apoi nu a mai aplicat-o deoarece nu erau bani (tăierile salariale ale bugetarilor), iar exemplele pot continua. Protestul a mai evidențiat ceva: apariția mişcării „ungurenilor” şi un Mihai Răzvan Ungureanu, fost şef al spionilor externi, istoric și intelectual rafinat, devenit prezidențiabil, transpirat şi cu lipsă de experiență în discursul politic de substanță.

Aparatul de propagandă al PD-L s-a reaşezat pe poziții şi ne-a adus aminte de momentele în care PD era în opoziție şi toca puterea de atunci. Crin îl va grația pe Năstase, au strigat liderii de opinie apropiați fostei puteri… Unele dintre vocile europene din Partidul Popularilor şi-au manifestat îngrijorarea, la fel şi unii jurnalişti străini.

Bătălia cu Justiția… curat Constituțional!

Atacurile PD-L au căzut pradă însă tocmai Curții Constituționale, care a declarat constituționale toate deciziile Parlamentului, mai puțin pe cea în care chiar instituția al cărei preşedinte este Augustin Zegrean nu mai poate controla legile adoptate în Parlament. Singura decizie controversată: numărul voturilor necesare pentru demiterea preşedintelui, Curtea condiționând prezența la vot a majorității românilor cu drept de vot, chiar dacă preşedintele nu așa a fost ales. USL are astfel două soluții: fie se foloseşte de OUG, care ar putea fi atacată după referendum, fie să accepte legea în forma cerută de CCR, însă cu micşorarea numărului de cetățeni cu drept de vot, ca urmare a recensământului din 2011.

Colonia cui mai suntem?

După deciziile Curții, Ponta şi Crin Antonescu au pornit o mişcare de reparare a imaginii în străinătate şi de recuperare a credibilității. Premierul le-a atras atenția celor care se precipitaseră că România nu este colonia nimănui, este stat european cu drepturi egale. Crin Antonescu, în prima zi de interimat, s-a întâlnit cu ambasadorul SUA, Mark Gitenstein.

USL şi liderii săi, dar şi premierul, trebuie însă să lupte pe plan intern cu adevărat. „Statul sunt eu”, şi-a spus Băsescu, imitând gândirea regelui Ludovic al XIV-lea, ca atare exprimând dorința de a rămâne preşedinte pentru a porni adevăratul jihad politic. Şi aşa apar, zi de zi, tot felul de dosare, nu doar cu USL, ci şi cu greii PD-L, a lăsat să se înțeleagă Daniel Chițoiu, preşedintele interimar al PNL. Iar auditul cerut de premier la ministere se apropie de sfârşit. Aşadar, scandal şi execuții media!

Şi astfel românii vor decide, democratic, dacă Traian Băsescu va rămâne sau nu preşedinte. Până la vot însă politicienii şi unele instituții vor încerca să determine românii să voteze într-un anumit fel. În final, colonia cui mai suntem?

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top