Mariana Bitang a explicat că, într-adevăr, contractele lor cu Federaţia Română de Gimnastică erau valabile până la Jocurile Olimpice, dar a precizat că nici ea, nici Octavian Belu nu au luat o decizie privind despărţirea de lotul olimpic.
“Eu cred că toată această tevatură a pornit de la faptul că înţelegerea cu federaţia a fost până la JO. Este un final de contract. Este clar că discuţia cu federaţia a fost până la Jocurile Olimpice, dar asta nu înseamnă că plecăm de la lot, ne dăm demisia şi abandonăm totul. Sunt doar concluziile altora. Noi nu am declarat nimic nimănui despre plecarea noastră. N-am stat de vorbă cu nimeni înainte de Jocuri despre viitor, nu a stat nimeni de aşa ceva! Nu e momentul, nu am discutat”, a spus Mariana Bitang.
















































