FMI: Doctrina şocului în România

O scurtă analiză a evoluţiei României de când am acceptat primul împrumut de la FMI până azi demonstrează că şi la noi ar putea fi implementată doctrina şocului.

Capitalismul, în criză de sistem

Naomi Klein ilustrează criza sistemului capitalist într-o manieră care depăşeşte nivelul imaginaţiei, sub forma unei conspiraţii globale a celor bogaţi împotriva celor săraci, care are ca rezultat destabilizarea lumii. Noul tip de capitalism este denumit de autoare: capitalismul dezastrelor, definit sintetic sub forma unor „raiduri deliberate asupra spaţiului public, care debutează odată cu unele evenimente catastrofice, combinate cu înţelegerea acestor dezastre drept oportunităţi captivante”.

Cel care a perfecţionat această strategie a fost economistul american Milton Friedman, strategie care a constat în aşteptarea unor crize majore pentru a putea vinde treptat activele statului, aflat în criză, unor antreprenori, care în timp ce populaţia se află în stare de şoc  întreprind ceea ce „este necesar pentru reabilitarea statului”, adică transferă cele mai valoroase active ale statului (şcoli, spitale etc.) către companiile private, sugerează guvernelor să obţină împrumuturi externe, astfel mărindu-se foarte mult datoria externă a statului.

Impune FMI doctrina şocului şi în România?

Până la începutul crizei financiare, în 2008, România încheiase zece acorduri cu FMI: trei înainte de 1989 și șapte după aceea. Primul acord cu FMI a fost aprobat în 1975 și finalizat un an mai târziu, când România a primit 95 de milioane de dolari. Până în 2008, România primise deja un ajutor de aproximativ 3 miliarde de euro.

Deşi la sfârşitul lui 2008, la nivel guvernamental, am ezitat să acceptăm că economia românească a intrat în criză, în 2009 am derulat un nou acord cu Fondul Monetar Internaţional, iar efectele negative ale acestei decizii nu au întârziat să apară.

După prima evaluare a Acordului de către FMI, Guvernului i s-a impus, pentru a putea primi a doua tranşă a împrumutului, să îngheţe salariile şi să reducă numărul bugetarilor; în schimbul tranşelor trei şi patru, în valoare de 2,5 miliarde de euro, Guvernul s-a angajat să diminueze cheltuielile cu personalul cu 0,2% din PIB prin concedieri în sectorul public (a fost prevăzută reducerea numărului bugetarilor cu 70.000 pentru îndeplinirea obiectivului propus, dar au fost concediaţi doar 30.000), menţinând activă şi soluţia îngheţării salariilor. Pentru obţinerea tranşei a cincea de împrumut, Guvernul a trebuit să ia următoarele măsuri: reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, reducerea fondului pentru şomaj cu 15%, eliminarea celui de-al 13-lea salariu în 2010, reducerea cu 15% a pensiilor, măsură declarată ulterior neconstituţională, Guvernul luând decizia majorării TVA de la 19% la 24% pentru a acoperi valoarea pe care ar fi obţinut-o din reducerea pensiilor, îngheţarea pensionărilor anticipate, impozitarea tichetelor de masă, impozitarea dobânzilor bancare. Toate aceste măsuri ar fi trebuit să reducă deficitul bugetar al României la 6,8% în 2010 şi la 4,4% în 2011, cu toate acestea FMI a anunţat că austeritatea şi sărăcia vor domina România şi în 2011.

În mai 2012, România s-a mai împrumutat la FMI încă 3,5 miliarde de euro. În urma unei noi evaluări, principalele probleme de care trebuie să se ocupe Guvernul sunt: arieratele şi managementul privat al companiilor de stat. „Nu s-au făcut progrese cu managementul privat la companiile publice. Pentru ca aceste investiții private să se materializeze, este important să existe un mediu de afaceri prielnic. Trebuie ca toate contractele încheiate de companiile publice să fie deschise și transparente, fără a-i favoriza pe «băieții deștepți»”, declara Jeffrey Franks, şeful delegaţiei FMI în România.

Suntem tot pe minus

În urma celei de-a cincea misiuni în România, reprezentanții FMI sunt îngrijorați în ceea ce ne privește. Sistemul bancar rămâne vulnerabil la criza din zona euro, iar autoritățile române trebuie să-și ia angajamentul că vor întări supravegherea și instrumentele de intervenție. Principalul angajament asumat de către Guvern în urma ultimei întrevederi cu reprezentanții FMI îl constituie introducerea managementului privat la companiile de stat și privatizarea parțială, în special prin listarea la bursă, sau vânzarea de pachete majoritare de acțiuni. Cine va cumpăra aceste acțiuni? Cine urmează să conducă fostele companii de stat? Care va fi efectul acestor schimbări asupra noastră? Sunt întrebări la care ar trebui să ne gândim din ce în ce mai serios.

Împrumuturile la FMI au accentuat criza

Cristian Păun, Conf. Univ. la Facultatea de Relații Economice Internaționale, ASE București: „Prezența instituțiilor cu bani aduși din afară, cum este FMI, nu are un efect bun asupra statelor slabe. Mai mult, accentuează dependența acestora de instituțiile respective. Noi, în România, am agresat economia care conta. Împrumutul de la FMI n-a făcut decât să evidențieze criza și mai mult. Trebuie să ne gândim și la faptul că, la un moment dat, acești bani vor trebui dați înapoi. De multe ori, FMI a venit și cu măsuri contradictorii. De exemplu: să încasăm mai multe taxe la buget, dar să tăiem cu 25% salariile celor care plătesc aceste taxe.

Problema este că aceste împrumuturi de la FMI nu vin pentru sectorul privat, vin pentru banca centrală. Acești bani vin practic pentru stat, nu pentru economia privată. Acești bani nu creează locuri de muncă, nu creează afaceri noi. Ei salvează Guvernul cu un minim pachet de reforme. Executivul folosește acești bani de la FMI în loc să implementeze reformele structurale care ne-ar putea asigura anumite venituri. Greșeala s-a produs în momentul în care s-a făcut evaluarea inițială și nu s-a luat în considerare că ar mai fi existat și alte metode să ne susținem.

Criza actuală a fost provocată de socialismul monetar, adică de controlul statului asupra tipăririi banilor. În acest moment există trei tipuri de antreprenori: antreprenorii autentici, care produc anumite mărfuri, le vând și obțin profit, antreprenorii politici, care încasează taxe și nu mai știu ce să facă să le ia profitul antreprenorilor autentici, și antreprenorii monetari, care se uită cu un ochi la cei care produc mărfuri, cu un ochi la cei care încasează taxe și nu vor să facă nici una, nici alta. Vor să ia tot din banii antreprenorilor autentici. Acestea sunt băncile comerciale care expandează banii.”

Polonia – AŞA NU

În Polonia, pe fondul înlăturării regimului comunist şi al economiei extrem de fragile a țării, FMI a pregătit implementarea doctrinei şocului. Măsurile propuse au fost: eliminarea ținerii sub control a prețurilor, reducerea subvențiilor, privatizarea minelor, a şantierelor navale şi a fabricilor aflate în proprietatea statului. Membrii grupării Solidaritatea, care inițiaseră mişcarea anti-comunistă, nu erau de acord cu aceste măsuri, dar în cele din urmă polonezilor nu le-a mai rămas altă soluție decât aceea a implementării terapiei de şoc, pentru că oamenii nu mai puteau acționa în propriul lor interes când erau atât de dezorientați de schimbarea politică bruscă şi de teama colectivă generată de fluidizarea economiei. Polonia devine astfel o pradă uşoară pentru capcana promisiunilor goale care vizau vindecarea rapidă a țării.

Brazilia – AŞA DA

Brazilia a obținut de la FMI cel mai mare împrumut acordat vreodată, 30,4 miliarde de dolari, în 2002. Țara a încheiat rambursarea împrumutului cu doi ani înainte de termen, în 2005. După ce nu a mai fost controlată de FMI, Brazilia a înregistrat un boom economic, astfel încât în 2009 s-a angajat să cumpere obligațiuni ale FMI în valoare de 10 miliarde de dolari, devenind pentru prima oară în istorie creditor al instituției şi al comunității internaționale.