Regina Maria în amintirile Branului
de Emil Stoian, Editura Marist
La Bran, acolo unde poezia naturii se întâlnește cu visul romantic, fără să vrei gândurile te fac să încerci reconstituirea istoriei multiseculare a castelului cernit de vremurile medievale. Prezentul volum, cu substrat memorialistic şi de istorie orală, se constituie într-un evantai de informații rămase, după ani şi ani, în sufletul şi memoria unor actori sau martori ai acelor evenimente. Este un roman minunat, cu amintiri despre Regina Maria la Castelul Bran însoțite de numeroase fotografii inedite, unele făcând parte din colecția personală a autorului.
Cupa de aur
de John Steinbeck, Editura Polirom
O aventură în care fantezia nu are margini, Cupa de aur este primul roman al lui John Steinbeck, o biografie ficțională ce urmărește viața dramatică a „regelui piraților” englezi, Henry Morgan. Pustiind Coasta Cubei şi a Americii şi revărsând teroare peste tot, Henry Morgan este mânat de o mare dorință de glorie şi putere, fiind ruinat, în cele din urmă, de cele două mari şi mistuitoare pasiuni ale sale: să cucerească inima frumoasei La Santa Roja şi să pună stăpânire pe Panama, smulgând „cupa de aur“ din mâinile spaniolilor. Scrisă în manieră realistă şi alegorică, nelăsându-se împiedicată de rigorile stilistice dictate de timpurile care o inspiră, cartea poate fi citită în cheia căutării tragice din viața unui om obișnuit, a averii, a faimei şi a iubirii. John Steinbeck este laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1962.













































