Cine plânge la Salonul Auto de la Paris?

Petrecerea s-a lăsat cu lacrimi.

O vizită la Porte de Versailles, în marginea de sud a Parisului, se plăteşte scump. Întâi, traseul, lung, într-unul din metrourile cele mai neplăcute din Paris (linia 12, lungă şi aglomerată), şi apoi intrarea în salon. Căci, de fapt, cine zice “merg la Porte de Versailles” merge la unul din nenumăratele saloane care au loc în timpul anului. Dacă e primăvară, este Salonul de Carte, dacă este toamnă, obligatoriu, Salonul Auto. De fiecare dată, un preţ fabulos: 13 euro intrarea, pentru câteva ore petrecute în înghesuială, nervi, proastă aerisire ş.a.m.d. În fine, pentru foarte mulţi europeni, merită, căci pentru banii aceştia te poţi juca câteva clipe de-a automobilistul de lux, încercând maşini decapotabile sau hibride pe care le vezi altfel doar în filme.

În 10 octombrie însă, petrecerea s-a lăsat cu cântec şi cu multe lacrimi. Încă de dimineaţă, la chemarea lansată de Federaţia europeană a industriei, mai multe sindicate de muncitori din domeniul auto (dintre care câteva sute de francezi veniseră de la uzina Peugeot de la Aulnay, cea ameninţată cu închiderea) s-au adunat în spatele porţilor. Închise, căci nicio delegaţie nu a fost lăsată să intre în Salon. Furia a izbucnit deci imediat, iar ceea ce era iniţial o manifestaţie ca oricare alta (de prin 29 octombrie ele se ţin lanţ în faţa Salonului) s-a transformat într-o încleştare cu lacrimogene între poliţişti şi revoltaţi. Nu a fost ca în 1968, dar nu mai era mult.

Ce se întâmplă de fapt? Delegaţiile venite din toată Franţa – Renault, Goodyear, ArcelorMittal, Sanofi, Peugeot – acuză minciunile unui Guvern pe care tocmai l-au ales, dar de care sunt dezamăgiţi şi se întreabă de câte mii de persoane este nevoie pentru ca ministrul Redresării productive (deja sună extrem de ciudat această denumire, care nu vrea să spună, în ocurenţă, nimic), Arnaud Montebourg, să priceapă că trebuie să facă ceva (împotriva închiderii de uzine, a delocalizărilor…).

Până una-alta, ministrul respectiv s-a lăsat aşteptat asemenea lui Godot, iar manifestaţiile au continuat. Pentru a puncta, ca un gong, nu finalul unei saturaţii, ci punctul culminant al unei nemulţumiri crescânde, al unei situaţii intolerabile pentru muncitorul francez din industria automobilului, pentru un francez, în general. Şi mă explic: Franţa este în dificultate socială, economică, chiar politică, aş spune, în condiţiile în care cota de popularitate a preşedintelui François Hollande este în cădere liberă (asemenea industriei despre care vorbim), iar la nivel înalt nu se întâmplă nimic. Ca şi cum nimeni nu ar vrea să recunoască faptul că modelul social protecţionist francez este în comă, are nevoie să fie revăzut, să fie ameliorat şi adaptat realităţii: şomaj, imigraţie, delocalizare, libera circulaţie a serviciilor.

În urmă cu câteva luni, în februarie, pe platoul unei emisiuni foarte interesante, Avenue de l’Europe, pe France 3, animatoarea Veronique Auger mă întreba dacă înţeleg, ca româncă provenind din ţara în care Renault produce Dacia, mânia francezilor… Îi răspund că da, dintr-un anumit punct de vedere, şi acela al faptului că Renault este de fapt singurul care profită de o prevedere europeană, libera circulaţie a serviciilor. Statul francez, el este cel din cauza căruia se întâmplă toate acestea, din cauza căruia Renault delocalizează în România, în Turcia, în Maroc. Fiscalitatea excesivă, taxele patronale imense, protecţionismul prost aplicat au dus la fuga acestor mastodonţi industriali, în locuri unde mâna de lucru este ieftină, motivată, aplicată, entuziasmată. Am uitat să vă spun că m-a primit pe platou cu fraza: “Românii au o imagine proastă în Franţa: sunt acuzaţi că fac concurenţă maşinilor noastre, că ne iau locurile de muncă, ne trimit romii lor…”

Ei bine, un vinovat pentru aceste afirmaţii, inclusiv pentru imaginea proastă a românilor din Franţa, ar putea fi sistemul francez de legislaţie a muncii. Până când se vor mişca apele şi în acest domeniu, avem o singură certitudine: la Porte de Versailles, în 10 octombrie, plângea toată lumea. Până şi patronii de mari societăţi auto, care şi-au retras maşinile luxoase din standuri de frica “vandalilor…”.