La finalul ultimei reprezentații a primit, pe lângă îndelungi aplauze, și decorația regală „Nihil Sine Deo”, din partea Principesei Margareta a României.
Cei 200 de spectatori norocoși care au asistat, zilele trecute, la Teatrul Mic din Capitală au fost martorii ultimului spectacol al „Doamnei teatrului românesc”. Olga Tudorache, care a surprins de-a lungul carierei sale prin sute de portrete, a ales să-și încheie cariera pe scenă cu „Portretul Doamnei T”, alături de actorul Lucian Nuță, într-o piesă scrisă parcă special pentru ea. La 84 de ani, marea noastră actriță a avut parte la ultima sa apariție scenică și de un moment cu totul special. La finalul piesei, venerabila artistă a primit din partea Principesei Margareta decorația regală „Nihil Sine Deo”, „pentru întreaga carieră actoricească, pe scenă și pe ecran, în care și-a pus talentul, energia și inteligența” și „pentru urma de neșters pe care a lăsat-o în cultura română și europeană contemporană, dar și în memoria generațiilor de români care au găsit în arta ei speranța și bucuria în vremuri de restriște”.
[hidetext]Șase decenii pe scenă
Născută pe 11 octombrie 1929, Olga Tudorache are o carieră în teatru de aproape șase decenii. În toamna anului 1951 a fost angajată la Teatrul Tineretului din București, unde și-a desfășurat activitatea neîntrerupt, până în 1966, când instituția a fuzionat cu Teatrul Nottara. S-a angajat apoi la Teatrul Mic, unde a lucrat vreme de 12 ani. Începând cu 1976, a fost și conferențiar universitar la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București, la catedra de actorie. A avut șase promoții de actori, până la pensionare, în 1997, iar retragerea efectivă din învățământ a avut loc în anul 2000. Pe scena Naționalului bucureștean, Olga Tudorache a avut parte de o revenire spectaculoasă, în 1997, cu spectacolul „Regina Mamă” de Manlio Santanelli. De asemenea, spectatorii au admirat-o în rolul Emilia din „Cimitirul păsărilor”, de Antonio Gala, la Teatrul Mic. În plus, în noiembrie 2005, Olga Tudorache a apărut în fața publicului la Theatrum Mundi (Teatrul Metropolis din 2007), într-o dublă ipostază: de regizor și interpret al spectacolului „Pește cu mazăre”. A primit mai multe premii UNITER, printre care premiul pentru întreaga activitate (1995), premiul pentru cea mai bună actriță („Regina Mamă”) sau diploma de popularitate (2002). În martie 2006, Olga Tudorache a fost decorată de președintele Traian Băsescu cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce.
















































