Se sparge marele zid chinezesc

După ani întregi în care investițiile din China au fost privite cu scepticism nu doar de către România, ci de toată Uniunea Europeană, iată că acum a venit timpul să îmbrățișăm orice investitor, numai bani să aibă. Iar companiile chineze au rămas printre puținele mari companii care mai au bani de investiții în proiecte uriașe, precum cel al reactoarelor 3 și 4. Costurile noilor unități nucleare de la Cernavodă sunt estimate la 6,4 miliarde de euro, iar România se chinuiește de zece ani să găsească bani sau pe cineva cu bani pentru aceste investiții.

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță, a stat o săptămână întreagă la Beijing pentru a le arăta chinezilor ce planuri mărețe avem în sectorul energetic. Niță a enumerat cele șapte proiecte cu care s-a prezentat la Beijing: reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, hidrocentrala cu acumulare prin pompaj de la Tarnița-Lăpuștești (județul Cluj), o nouă hidrocentrală în Dobrogea (la Măcin), hidrocentrala de la Turnu Măgurele-Nicopole, cablul submarin România-Turcia și modernizarea termocentralelor Rovinari și Mintia Deva.

Întrebat cât de interesați sunt chinezii să investească în aceste proiecte, Niță a răspuns: „Sunt foarte, foarte interesați. Ar fi venit deja până acum, dacă ne-am fi dus la ei cu proiecte concrete”.

Noi centrale
Adevărul este că toate aceste proiecte sunt absolut vitale pentru viitorul economiei românești, așa scumpe cum sunt ele. Reactoarele nucleare și grupurile noi în general sunt necesare pentru că aproape întregul sistem energetic al țării va trebui înlocuit anii următori. Statisticile arată că o capacitate peste 12.000 de MW, din totalul de 17.000, cât este puterea instalată în prezent în sistemul energetic național, trebuie închisă în următorii 3-5 ani, întrucât durata de viață a expirat. Este vorba de acele centrale care stau să cadă peste muncitori și pe care cu greu le-ar primi chiar și cei de la fier vechi. Cel mai rău este că energia produsă de ele este extrem de scumpă și va costa și mai mult pe măsură ce echipamentele se degradează fizic și moral. Și de unde alte centrale pentru producerea energiei? Vom merge cu cele vechi, cu costuri din ce în ce mai mari, dar până când? Astfel că e nevoie încă de acum să luăm decizii urgente de investiție în proiecte de centrale mari producătoare de energie.

Hidrocentralele cu acumulare prin pompaj sunt de asemenea vitale, pentru că ele au capacitatea de a funcționa ziua ca un producător de energie, atunci când consumul este ridicat, iar noaptea, când cererea de energie este mică, ele consumă surplusul de electricitate din sistem pentru a urca apa înapoi în lacurile de acumulare.

De la naftalină
Ca și la reactoarele 3 și 4, România încearcă de peste cinci ani să aducă investitori pentru hidrocentrala cu acumulare prin pompaj de la Tarnița. În plus, iată că acum se șterge praful depus ani întregi pe un proiect mai vechi, respectiv centrala de la Măcin. Acest proiect a fost discutat încă din 2009-2010, iar realizarea lui ar rezolva și problema traficului pe Dunăre.
Întrebat dacă nu era mai bine întâi să facem hidrocentrala de la Tarnița și apoi să demarăm un alt proiect similar, ministrul Constantin Niță a răspuns: „Ei bine, acum avem două. Din cele două, să se facă una și sunt mulțumit”.

În ceea ce privește hidrocentrala de la Turnu Măgurele – Nicopole, acesta este un alt proiect scos de la naftalină. Datând de pe vremea lui Ceaușescu, el a fost reluat tot în perioada 2010, când România a semnat un memorandum în acest sens cu bulgarii.

Huilă pe datorie
Un alt proiect unde există interes major din partea chinezilor, așa cum spune Niță, este modernizarea minelor de huilă din Valea Jiului și a termocentralei Mintia Deva, unde Compania Naţională de Electricitate din China şi China Coal vor să vină în primă fază cu 300 de milioane de euro. „Ei finanţează investiţia. Chinezii produc utilajele, le aduc, aduc şi inginerii, le montează, iar noi asigurăm forţa de muncă. Timp de 20 de ani returnăm banii cu o dobândă de 2%”, a precizat Daniel Andronache, directorul Complexului Energetic Hunedoara.

Cablul submarin care ne-ar lega de Turcia este un alt proiect unde nu a vrut nimeni să investească până acum, tocmai pentru că este uriaș și implică o investiție de cel puțin 600 de milioane de euro. Însă fezabilitatea lui este indiscutabilă – România ar urma să exporte pe aici energie în Turcia, țară unde cererea de electricitate crește cu o rată de 8% pe an, ca urmare a expansiunii economice, în timp ce la noi consumul de energie este din ce în ce mai mic.