Egiptul nu poate eşua

Dacă stăm să ne gândim toate procesele de tranziţie sunt adesea lungi şi implică foarte multe eşecuri. Într-adevăr în Egipt planează, acum, tot mai multe suspiciuni asupra unei posibile democraţii din moment ce principalele instituţii ale ţării, Armata şi Frăţia Musulmană, nu mai sunt capabile să coopereze, dar asta nu trebuie să ne descurajeze.

Puţin îngrijorător este faptul că evenimentele din Egipt sunt în măsură să afecteze şi situaţia ţărilor vecine. Ştim cu toţii ce s-a decis la ultimul Summit G8 în privinţa Siriei. Dacă înainte de aceste evenimente SUA şi Europa făcuseră oricum foarte puţine progrese în a restabili situaţia în Siria, acum le va fi şi mai greu odată ce vor trebui să se ocupe şi de problemele Egiptului, caz în care regimul Assad pare să aibă un mare avantaj mlitar.

Dar să nu uităm că SUA au un interes deosebit ca tranziţia din Egipt să se realizeze cu succes. Dincolo de faptul că au o relaţie foarte bună cu Armata egipteană, obţinerea stabilităţii în această ţară este crucială pentru stabilitatea în regiune şi pentru securitatea Israelului. Armata nu poate să rezolve problemele esenţiale cu care se confruntă Egiptul acum, cum ar fi rata şomajului foarte crescută în rândul tinerilor. E clar că va rămâne o forţă politică semnificativă pentru foarte mult timp de acum înainte, însă trebuie să ne gândim că atâta timp cât Egiptul va fi blocat într-o criză politică, va fi foarte greu să îşi rezolve problemele economice şi sociale, iar Statele Unite nu vor accepta sub nicio formă un eşec definitiv al acestei tranziţii. Cât priveşte rolul foarte important al Armatei în viaţa politică, acesta este un fapt prezent în multe alte ţări aflate în tranziţie. Însă în multe dintre acestea, cum ar fi statele din America Latină, chiar şi în Spania şi Portugalia, s-a dovedit că a fost posibil să se reducă influenţa Armatei în timp, ceea ce probabil se va întâmpla şi în Egipt pe termen lung.

Deşi pare surprinzător că în urmă cu un an Armata egipteană îl susţinea pe Morsi, iar acum a întors armele împotriva lui, să nu uităm că aceasta are două mari obiective: în primul rând să restabilească ordinea publică şi în al doilea rând să îşi protejeze propriul interes, care înseamnă foarte multe investiţii profitabile în Egipt. Orice actor politic care poate să apere aceste interese va fi un aliat de nădejde al Armatei.
Am auzit vorbindu-se, în acest context, despre o nouă fază a „primăverii arabe”. Cred că acest fenomen s-a divizat în atât de multe bucăţele şi atât de diferite încât nu îl mai putem defini ca fiind ceva compact. În Tunisia, de exemplu, tranziţia face progrese în ciuda eşecurilor întâmpinate. Siria, dimpotrivă, se confruntă cu un război civil, în timp ce în Libia Guvernul se luptă să deţină controlul asupra grupărilor armate. E clar că situaţiile sunt mult prea diferite pentru a le putea aşeza sub aceeaşi umbrelă.

Revenind la Egipt, cred că în acest moment este nevoie ca Armata să îşi îndeplinească promisiunile în ceea ce priveşte noile alegeri şi să nu îi înlăture definitiv de la putere le reprezentanţii Frăţiei Musulmane pentru că aceasta nu ar putea fi decât o premisă excelentă pentru un război civil, având în vedere că Frăţia Musulmană are încă destui susţinători. Va exista, poate o remodelare a Frăţiei, dar nu încurajez o înlăturare definitivă de la putere.

Richard Gowan este expert pe probleme de securitate pentru regiunile Africa şi Europa în cadrul Consiliului European pentru Politică Externă.