Academicianul Eugen Simion amintește într-un text scris pentru Q Magazine că simbolurile noastre naționale sunt Eminescu și imnul național, indiferent de globalizarea contemporană.
Simbolurile naționale
„Spirit național”, „poet național”, „specific național”… sunt formule care circulă mai rar în limbajul publicistic de azi. Nu intră, după unii, în noua „corectitudine politică” și nu se împacă deloc, zic alții, cu procesul globalizării. Ideea că Eminescu este poetul nostru național, cum a zis întâi Iorga și, apoi, G. Călinescu, a trezit și trezește încă mari proteste în rândurile unor intelectuali (elitiști) care, considerându-l pe autorul Odei în metru antic, un anti-modern, un reacționar și, în genere, un poet prăfuit din secolul al XIX-lea, se simt ultragiați în gustul lor estetic și în opțiunile lor internaționale. N-au dreptate nici în cazul lui Eminescu, nici în iritarea lor față de „spiritul național” și, în genere, față de tot ce sugerează simbolurile identității noastre. Eminescu este, pe drept, considerat de români poet național pentru că el e, înainte de orice, un mare poet și, citindu-l, se regăsesc în el, cu filosofia lor de existență și cu melancoliile, suferințele, complexele și valorile istoriei lor, un mit pe care nu trebuie să-l provocăm în fiecare zi, fie cu laudele noastre insultătoare, fie – cum se întâmplă de multe ori în ultima vreme – cu zeflemeaua noastră nenorocită.
Nici ziua noastră națională (1 Decembrie) nu scapă, am observat, de sarcasmul lui Mitică, în ipostaza în care Mitică al lui I.L. Caragiale (care, în operă, este un tip simpatic, înzestrat cu o ironie fină), Mitică – zic – postmodern și globalist, se arată sastistit de Eminescu, de limba română și de tot ce ține de tradiție! L-am auzit pe acest Mitică, ba protestând că ziua națională cade iarna și, dacă ea cade iarna, este vreme rea și, în consecință, ar trebui s-o mutăm vara, ba că imnul național este prea tărăgănat și că ar trebui să aibă ritmuri mai iuți, ba că nu mai corespunde aspirațiilor noastre de azi… Ar fi prea naționalist. Nu-i deloc naționalist, este un mesaj care vine dintr-o istorie tragică pentru noi și mesianismul lui pe mine, unul, mă emoționează de câte ori îl aud cântat, tărăgănat, ca o doină jeluitoare…
Nu-i înțeleg și nu-i admit, vreau să spun, pe cei care iau în râs simbolurile națiunii lor și nici pe cei care încearcă să facă mari cariere în cultură și politică, batjocorind pe Eminescu, socotind că este primejdios a publica articolele sale politice pentru că ele sunt reacționare, nu progresiste. Acești cârtitori nu știu că marea creație nu este nici progresistă, nici conservatoare și că de multe ori anti-modernii au creat, în fond, modernitatea în literatură.
Eugen Simion

















































