Clubul condus de Ionuţ Negoiţă a acoperit în totalitate datoriile istorice la începutul lunii martie, cu două luni mai devreme decât prevedea planul de reorganizare aprobat de către instanţă, pentru a putea participa în sezonul 2016-2017 în cupele europene. În acest sens, la termenul din 25 martie, SC FC Dinamo 1948 SA a solicitat închiderea procedurii de insolvenţă şi reinserţia societăţii în circuitul economic, însă ANAF a contestat planul de reorganizare.
Conform acestui plan, SC Dinamo 1948 SA a avut de achitat 3.486.133 de lei, adică 4,48 la sută din suma aferentă masei credale, care se ridica la momentul intrării în insolvenţă la 77.826.649 de lei, aproximativ 17,5 milioane de euro.
Categoriile cele mai dezavantajate prin prisma recuperării creanţelor au fost cele bugetare şi chirografare. Categoria creditorilor cu creanţe bugetare (în valoare de 24.442.264 de lei, conform tabelului defintiv de crenţe) au beneficiat, conform planului de distribuiri, de sume în proporţie de 5,93 la sută din totalul grupei, adică 1,45 milioane de lei. Pentru categoriile creanţelor chirografare şi creanţelor subordonate, de aproximativ 11,5 milioane de euro, nu a fost achitată de către SC Dinamo 1948 SA nicio sumă prin planul de reorganizare.
La 1 aprilie, judecătorul sindic a respins solicitarea societăţiii de ieşire din insolvenţă, stabilind continuarea procedurii. Decizia instanţei a survenit în urma contestaţiei formulate de ANAF la tabelul de creanţe în cadrul procedurii de reorganizare, care s-a aflat pe rol la Curtea de Apel.
ANAF a făcut două contestaţii, însă ambele au fost respinse de Curtea de Apel Bucureşti. SC Dinamo 1948 SA are trei acţionari, Ionuţ Negoiţă, cu 381.041 acţiuni, reprezentând 92,9368 la sută din total, Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo, cu 28.831 de acţiuni, reprezetând 7,0319 la sută, şi Cornel Dinu, cu 128 de acţiuni, reprezentând 0,0313 la sută.
Hotărârea vine la aproape un an şi patru luni după ce clubul roş-alb intrase în insolvenţă, iar “câinii” speră acum vă vor primi şi dreptul de a participa în viitoare ediţie a cupelor europene.
Regulamentul UEFA prevede însă faptul că o formaţie are dreptul de a se înscrie în competiţiile aflate sub egida forului european abia la un an după ieşirea din insolvenţă. Asta înseamnă că Dinamo ar putea să joace în preliminarii abia la începutul sezonului 2017-2018.
Totuşi, “câinii” speră că vor obţine o dispensă de la UEFA, care să le permită să joace în Europa chiar de anul viitor, în eventualitatea în care se vor califica.
















































