Premierul moldovean Valeriu Streleț efectuează marți o scurtă vizită în România, la invitația autorităților de la București, cu ocazia ratificării de către legislativul român a Legii privind ajutorul financiar rambursabil în valoare de 150 de milioane de euro acordat săptămâna trecută Republicii Moldova, informează un comunicat al serviciului de presă al guvernului de la Chișinău.

Actual

Valeriu Streleț, în vizită la București

Potrivit sursei citate, premierul Valeriu Streleț urmează să susțină un discurs în fața parlamentarilor români cu privire la valorificarea Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, întărirea relațiilor bilaterale prin dialog politic intens și o cooperare economică sporită, România fiind în prezent principalul partener comercial al Republicii Moldova. Valeriu Streleț va aborda și perspectivele de dezvoltare a proiectelor bilaterale din domeniul energetic și va sublinia necesitatea și importanța ajutorului rambursabil acordat de România care va fi folosit pentru relansarea proiectelor investiționale și ca suport bugetar.

Documentul a fost semnat la 9 octombrie, la Chișinău, de către ministrul de externe moldovean, Natalia Gherman, și ministrul român al finanțelor, Eugen Teodorovici.

În cadrul vizitei sale la București, Valeriu Streleț va fi primit de președintele Klaus Iohannis și va avea o întrevedere cu premierul Victor Ponta, mai informează sursa citată.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top