Președintele Klaus Iohannis l-a primit miercuri, la Palatul Cotroceni, pe președintele Adunării Naționale a Republicii Libaneze, Nabih Berri, aflat în vizită în România, cu care a discutat despre situația refugiaților sirieni.

Intern

Iohannis, discuții cu președintele Parlamentului libanez despre situația refugiaților sirieni

Potrivit Administrației Prezidențiale, în cadrul discuțiilor a avut loc un schimb de opinii aprofundat privind evoluțiile din Orientul Mijlociu, cu accent pe dosarul sirian și situația refugiaților sirieni din Liban și Europa.
De asemenea, cei doi înalți oficiali au exprimat interesul reciproc pentru intensificarea relațiilor bilaterale, în contextul aniversării a 50 de ani de relații diplomatice. “Președintele României a subliniat că, în domeniul cooperării, se înregistrează un trend ascendent, investițiile libaneze în România fiind cotate pe locul întâi între investițiile provenite din lumea arabă, iar Libanul este a doua destinație a exporturilor românești în Orientul Mijlociu”, arată sursa citată.
În context, s-au evidențiat oportunitatea organizării unei noi ediții a Forumului de Afaceri România-Liban-Africa și posibilitatea unor proiecte comune în spații terțe.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top