psd

Vicepreşedintele PSD Constantin Niţă şi-a înscris, vineri, candidatura pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD, urmând să îşi dispute această poziţie cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, care şi-a depus candidatura joi, potrivit unor surse social-democrate.

Intern

Competiție la vârful PSD: Niță vs Zgonea

Candidatura lui Niţă vine după ce, potrivit aceloraşi surse, acesta şi-ar fi dorit să se înscrie în cursa pentru un post de prim-vicepreşedinte, fiind susţinut de organizaţia PSD Braşov.
În urma discuţiilor din Comitetul Executiv Naţional, cele patru funcţii de prim-vicepreşedinte avansate în PSD nu au mai fost înfiinţate, astfel încât Niţă ţinteşte acum a doua poziţie din partid.
În cursă s-a mai înscris şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Acesta şi-a depus candidatura joi, fiind susţinut de 35 de filiale PSD pentru funcţia de preşedinte executiv.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top