Avem un Muzeu al Parfumului

Artefact al trecutului şi martor al prezentului, parfumul este mai mult decât o semnătură olfactivă a unei persoane, reuşind să descrie identitatea personală, dar şi colectivă, a unui popor, dincolo de  cuvinte. Despre Brazilia, de pildă, se spune că este învăluită în mirosul bogatelor sale păduri tropicale cu o uşoară briză de cafea, tabac şi iasomie. Japonia, spun cercetătorii, este îmbrăcată în mirosul de ocean şi răcoare, ajutată de un mix de alge de mare, ceai verde şi Ambergris, redând astfel esenţa satelor de coastă, sinonime cu insulele din Pacific. Q Magazine a încercat să afle care este esenţa României, redată de singurul Muzeu al Parfumului din ţara noastră.

De la Regina Maria…

Undeva în Bucureşti, pe o străduţă care încă mai păstrează farmecul anilor interbelici,  se află o colecţie impresionată de parfumuri, exponate mai mici sau mai mari, vechi sau noi, care vorbesc, în esenţe tari şi blânde, despre trecut şi prezent, dar mai ales despre marea pasiune a lui Val Iacob, art director al parfumeriilor de lux Beautik Haute Parfumerie. Alături de soţia sa Isabelle, acesta a reuşit să colecţioneze peste 3000 de sticle de parfum, de la parfumul preferat al Reginei Maria creat de Houbigant, sticle din cristal Baccarat vechi de aproape un secol,  parfumuri româneşti sau ediții limitate ale celor mai iubite şi mai  apreciate esenţe.

Primul parfum din colecţia găzduită de Muzeul Parfumului a fost „Mon Budoir”, creat de Jean-François Houbigant, şi a cărei imagine a fost, pentru o vreme, însăşi Regina Maria. La moartea suveranei, în 1938, parfumul a fost retras din producţie în semn de omagiu. Conţinea ingredientele foarte dragi Reginei: irisul şi violetele.

Chiar şi după moartea „reginei sfinte” – cum o numeau cei care se aflaseră în serviciul său –, parfumul de violete se făcea simţit în camerele din Palat. Învăluite în mister, anumite mărturii din epocă relatează că, prima dată de la moartea Reginei, parfumul regal de violete s-a simţit în ianuarie 1948, imediat după abdicarea Regelui Mihai I (nepotul Mariei) şi abolirea monarhiei în România.

… la Jubileu, Roxana sau Miss Miraj

Făcând trecerea în timp, un loc aparte în colecţia reunită de Val Iacob îl au parfumurile româneşti, peste 500 la număr, create în perioada cuprinsă între 1952 şi 1989 de fabrici care astăzi nu mai există, precum Miraj.  Sticluţele de parfum Roxana, Bucureşti, Romarta sau Jubileu sunt mărturiile unui epoci apuse pentru industria parfumeriei din România.  În cei 40 de existenţă, Fabrica de parfumuri Miraj a impus cultura olfactivă a unui popor, anual fiind fabricate circa 27 de milioane de produse. În ciuda ambalajelor deloc atractive, produsele româneşti erau căutate pe pieţele din afară, cum ar fi Rusia sau ţările vecine din blocul socialist. Mirosul anilor sub comunism – trandafir, lăcrămioare şi violete – nu se mai găseşte decât în colecţii private cum este cea de la Muzeul Parfumului, sau în rândul celor care i-au păstrat amintirea în cufărul de vechituri din „epoca de aur”.

Parfumul, un bun cultural şi social

La fel ca şi în industrie şi artă, parfumurile au suferit o modificare profundă în decursul secolului al XIX-lea, pe fondul revoluţiei industriale şi schimbării gusturilor. Alchimia a luat locul chimiei şi noi parfumuri au fost create. Revoluția Franceză nu a diminuat în niciun fel apetitul pentru astfel de bunuri, ba mai mult decât atât, a existat chiar şi un parfum numit „Guillotine” adresat revoluţionarilor.  Se spune că, după venirea lui Napoleon la putere, doi litri de colonie violet erau livraţi săptămânal acestuia, iar istoricii relatau că erau folosite șaizeci de sticle de extract dublu de iasomie în fiecare lună. „Le Vainqueur”, creat în anul 1795 de François Rancé, era parfumul preferat al lui Napoleon Bonaparte, fiind un amestec senzual de fructe citrice, pepene galben, ghimbir şi miez de nucă, completate de iasomie, lemn de iris, mosc şi ambră. François a realizat mai multe parfumuri pentru Napoleon Bonaparte, pentru Joséphine, iar ulterior, pentru Napoleon al III-lea şi soţia lui, Eugénie. La rândul ei, împărăteasa Joséphine făcuse o adevărată pasiune pentru mosc, pe care l-a folosit atât de mult, încât după 60 de ani de la moartea ei, mirosul încă mai persista în budoarul ei.

Gin Fizz, parfumul Prinţesei Grace de Monaco

Sfârşitul secolului al XVIII-lea şi primele decenii ale secolului al XIX-lea au marcat deschiderea maselor de oameni pentru produse şi bunuri de lux, inclusiv pentru parfumuri. Deşi Franţa a fost ţara unde a înflorit şi s-a dezvoltat arta îmbinării esenţelor parfumate, după anul 1920, multe alte ţări au început să producă parfumuri, însă parfumul francez este considerat încă cel mai bun din lume de cunoscători.

Vârful parfumeriei franceze este atins în anii 1950, când designeri precum Christian Dior, Jacques Fath, Nina Ricci, Pierre Balmain au început să creeze propriile lor parfumuri.

„Eva”, altfel

O sticlă de poveste din colecţia Muzeului Parfumului este Eva, de la casa franceză Lubin, care a fost concepută de  artistul sticlar Julian Viard. Acesta a fost unul dintre primii maeştri sticlari care au ridicat sticla la nivel de artă. Designul dopului acestei creaţii o întruchipează pe Eva aşezată pe un şarpe încolăcit deasupra unei sticle în formă de măr.

Tot în perioada respectivă, marii artizani ai esenţelor au creat parfumuri emblematice, care au rămas în timp ca adevărate vestigii ale bunului gust şi rafinamentului. De pildă, ca un omagiu pentru frumuseţea extraordinară a Prinţesei Grace de Monaco, Henri Giboulet a creat un parfum pentru Casa Lubin, care a marcat următorii zece ani; un parfum foarte chic, strălucitor şi proaspăt, ce evocă un cocktail în vogă în acel an, în toate barurile elegante din Paris, Gin Fizz. Parfumul are note de bergamotă şi lămâie de Sicilia, mandarină de Messina, fructe de ienupăr şi se continuă cu iris, iasomie, mosc şi arome delicate de nufăr.

Călătoria voastră poate continua la Muzeu…